1.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 3 / Universitatea II Craiova s-a ales cu un punct din disputa cu Roşiori

Liga 3 / Universitatea II Craiova s-a ales cu un punct din disputa cu Roşiori

Universitatea II Craiova a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida susţinută vineri, pe stadionul „Extensiv“, în faţa formaţiei Sporting Roşiori. Disputa a contat pentru etapa a 7-a din Liga 3, seria 6.

Oaspeţii au deschis scorul în minutul 80. A fost o degajare lungă a portarului pentru Florin Cazan, care l-a dezechilibrat pe Buşu, a pătruns în careu şi a şutat imparabil de la circa 12 metri. Gazdele au solicitat fault în atac, dar arbitrul şi-a văzut de treabă.

Alb-albaştrii au replicat în prelungiri. Eduard Domnu i-a centrat excelent în faţa porţii lui Frederico Cîrpici, iar acesta a „ciupit“ mingea de la 6 metri la colţul din dreapta.

Universitatea Craiova: Denis Rusu – Constantin Olteanu, Ionuţ Mitran, George Busu, David Ciolacu – David Sala, Marian Danciu – Denis Guţă, Daniel Croitoru, Ştefan Bană – Dragoş Popa. Rezerve: Florin Bănuţă – Bogdan Brăşfăleanu, Mirel Neaţă, Frederico Cîrpici, Sergiu Ricman, Alberto Călin, Bogdan Istratie, Eduard Domnu.
Antrenor: Alexandru Stoica.

Sporting Roşiori: Ştefan Krell – Ion Dogaru, Cristian Stoian, Ovidiu Gheorghe, Gabriel Matei, Antonios Marin, Leonard Manole, Gheorghiţă Constantinescu, Iulian Năpîrcă, Alexandru Izvoranu, Alin Bugeanu. Rezerve: Huseim Tuila – Vlad Fierăscu, Ivănescu Dinu, Federico Boboc, Florin Cazan, Alin Călin.
Antrenor: Romulus Ciobanu.

Liga 3, seria 6 – etapa a 7-a

Vineri, 8 octombrie:
Universitatea II Craiova – Sporting Roşiori 1-1 (Frederico Cîrpici ’90+2 / Florin Cazan ’80)
CSM Slatina – Viitorul Dăeşti 2-0 (David Oprescu ’64, Alex Popovici ’70)
CSM Alexandria – CSO Filiaşi 1-0 (Vlad Niţu ’79)
Sâmbătă 9 octombrie:
Flacăra Horezu – Vediţa Coloneşti 1-2
Minerul Costeşti – Petrolul Potcoava 1-3

Clasament:

1.Slatina 17 puncte (golaveraj 16-3)
2.Dăeşti 16 (10-4)
3.Roşiori 12 (12-7)
4.Coloneşti 12 (10-10)
5.Alexandria 10 (5-7)
6.Filiaşi 9 (10-8)
7.Horezu 8 (5-12)
8.Potcoava 7 (9-14)
9.Craiova II 4 (9-8)
10.Costeşti 4 (6-19)

Liga 3, seria 7 – etapa a 7-a

Vineri, 8 octombrie:
Viitorul Pandurii Târgu Jiu II – Progresul Ezeriş 2-1 (Darius Gheban ’51, Sebastian Chelariu ’71 / Rafael Hrudei ’90+2)
Sâmbătă, 9 octombrie:
Armata Aurul Brad – CSM Deva 1-2
Viitorul Şimian – Pandurii Târgu Jiu 2-2
Jiul Petroşani – Gilortul Târgu Cărbuneşti 1-0
CSM Reșița – Voinţa Lupac 1-0

Clasament:

1.Reșița 21 puncte (golaveraj 16-1)
2.Pandurii 17 (16-4)
3.Deva 15 (9-4)
4.Lupac 11 (11-11)
5.Ezeriş 10 (7-9)
6.Cărbuneşti 7 (8-14)
7.Viitorul II Pandurii 7 (5-12)
8.Şimian 6 (12-13)
9.Petroşani 4 (6-12)
10.Brad 1 (4-14)

Citeşte şi: Paul Papp e apt de luptă! „Visez să câştigăm titlul, Cupa şi Supercupa!“ (VIDEO)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS