-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalPaul Papp e apt de luptă! „Visez să câştigăm titlul, Cupa şi Supercupa!“ (VIDEO)

Paul Papp e apt de luptă! „Visez să câştigăm titlul, Cupa şi Supercupa!“ (VIDEO)

-

Continuă veştile bune din tabăra Universităţii Craiova. După revenirea atacantului Mihai Roman la antrenamentele Ştiinţei, în această săptămână s-a alăturat alb-albaştrilor, cu forţe proaspete, şi fundaşul Paul Papp. Acesta a încheiat problemele medicale pe care le-a avut la genunchi şi a intrat sub comanda lui Laurenţiu Reghecampf. Paul Papp a acordat un interviu site-ului oficial al Universităţii Craiova în care a vorbit despre perioada de covalescenţă, dar şi despre obiectivele pe care şi le-a stabilit. VEZI VIDEO!

„Trebuie să-mi recâştig locul de titular!“

Ai revenit de ceva timp la antrenamentele Universităţii Craiova. Cum a fost reîntâlnirea cu mingea şi cum te simţi?
Paul Papp: Mă simt foarte bine, nu mai am dureri la genunchi. Reîntâlnirea a fost extraordinară cu mingea, cu băieţii. M-am antrenat separat 5 luni şi mi-a fost foarte greu, dar că trebuie să lupţi, să te motivezi. Dar am trecut peste perioada asta, mă simt foarte bine şi sunt foarte bucuros.

Cum te-ai motivat să treci mai departe?
Paul Papp: M-am motivat văzându-i pe băieţi la meciuri, la antrenamente. Îmi doream şi eu să-mi revin cât mai repede, dar a fost un proces lent, dar bun pentru mine. Mă bucur că am avut alături nişte profesionişti şi ţin să le mulţumesc. Îi mulţumesc lui Cătălin Tudor, preparatorul clubului, m-a ajutat foarte mult în perioada asta, dar şi lui Alin Burileanu şi celor din staff-ul Universităţii Craiova.

La ce nivel simţi că eşti din punct de vedere fizic?
Paul Papp: M-am antrenat foarte bine în ultimele săptămâni şi cred că sunt la un nivel destul de bun. Mă simt pregătit să fac parte din grup. Vreau să ajut, să-mi pun experienţa la dispoziţie, iar Mister va decide cine va juca.

Când te-ai accidetat traversai o perioadă foarte bună, îţi câştigasei locul de titular. Acum trebuie să o iei de la capăt, cum ţi se pare concurenţa?
Paul Papp: Trebuie să-mi recâştig locul de titular! Concurenţa mă motivează foarte mult, ştiu ce pot şi am încredere în mine. Concurenţa ajută echipa şi asta e foarte bine. Acum, că joc eu sau altcineva nu prea contează. Tu, ca jucător, suferi, dar dacă te antrenezi foarte bine, ajuţi echipa şi te ajuţi şi pe tine.

„Îmi doresc să fiu acolo, în iarbă, şi să câştig trofee“

Ai fost aproape de băieţi şi la câştigarea Cupei, dar şi a Supercupei. Cum ai trăit de pe margine acele momente?
Paul Papp: Am trăit foarte intens acele meciuri. Mi-am dorit foarte mult să fiu alături de băieţi, de aceea am şi rămas în Craiova toată perioada. A fost intens totul, am trăit cu sufletul la gură. Mă bucur enorm că am reuşit să câştigăm aceste trofee, pentru că erau foarte importante pentru noi, pentru fani, pentru oraş. Mă bucur că le avem în vitrină şi sper ca în viitorul apropiat să aducem şi titlul la Craiova.

Ai văzut de pe margine cum s-au ridicat trofeele anul trecut. Acum este şi mai mare motivaţia pentru tine?
Paul Papp: Sunt genul de persoană care se frământă foarte mult. Mă „deranjează“ că nu am fost pe teren, ci în tribună. Asta mă motivează cel mai mult şi îmi doresc să fiu acolo, în iarbă, şi să câştig trofee.

Unde te vezi cu Universitatea Craiova la finalul sezonului?
Paul Papp: Visez să câştigăm titlul, Cupa şi Supercupa! Avem tot ce ne trebuie. Am mai spus-o: este un club profesionist, avem toate condiţiile, avem un lot extraordinar de bun, un antrenor cu experienţă şi cred că putem avea un an extraordinar.

Citeşte şi: Cupa României / S-a stabilit programul meciurilor din faza optimilor de finală

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

ȘTIRI GdS