Universitatea Craiova a confirmat aşteptările şi s-a impus categoric, scor 5-0, în partida susţinută luni seară, pe stadionul „Ion Oblemenco“, în faţa ultimei clasate, Academica Clinceni. Disputa din Bănie a „închis“ etapa a 10-a din Liga 1.
De menționat faptul că unii dintre jucătorii celor două echipe au intrat pe teren cu câte un cățel, ce purta mesajul „Adoptă-mă”. Acest lucru a fost posibil în baza colaborării parafate săptămâna trecută de oficialii Științei și conducătorii SC Salubritatea Craiova SRL.

„Leii” au zburdat pe teren
Ştiinţa a deschis scorul prin Dan Nistor, cu un șut de la 15 metri, la colțul din dreapta (’11, 1-0).
Alb-albaștrii și-au majorat avantajul prin Jovan Markovic, care a pus latul de la 4 metri, după o fază creată de Gustavo (’14, 2-0).
„Leii” au mușcat din nou, prin Nicușor Bancu, după o fază lucrată ca la antrenament de Gustavo și Ivan (’23, 3-0).
La reluare, lucrurile au stat la fel de bine. Ştiinţa a trecut pe lângă golul patru, după ce Lyes Houri a nimerit transversala dintr-un penalti dictat după un henţ comis de Achim (’53).
Supărat că nu executat el lovitura de la 11 metri, Andrei Ivan a făcut tot posibilul să înscrie. Şi a făcut-o în minutul 71, când a reluat din centrul careului mare o centrare a lui Căpăţînă (’71, 4-0).
Până la ultimul fluier s-a remacat şi ultimul sosit în familia Ştiinţei, Ante Rogulijc, care a rămas singur cu portarul şi nu l-a „iertat” pe acesta (’90+2, 5-0).

Caseta tehnică:
Universitatea Craiova: Mirko Piglicelli – Mihai Căpățînă, Valerică Găman, Marius Constantin (’61, Mihai Bălaşa), Nicușor Bancu – Dan Nistor, Alexandru Crețu (’46, Ante Roguljic), Lyes Houri – Gustavo Vagenin (’46, Ştefan Baiaram), Jovan Markovic (’46, George Cîmpanu), Andrei Ivan (’79, Antoni Ivanov).
Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.
Academica Clinceni: Ștefan Dobre – Florin Achim, Denis Ventura, Amir Bilali, Paul Pîrvulescu (’60, Georgi Pashov) – Thibault Moulin, Juan Cascini – Floriano Vanzo (’74, Donatas Kazlauskas), Asen Chandarov (’84, Marius Cioiu), De Amorim (’74, Robert Ion) – Junior Omoh.
Antrenor: Ionuţ Chirilă.
Cartonaşe galbene: Roguljic ’64 / Moulin ’49, Achim ’52, Ventura ’55, Cascini ’86.
Au arbitrat: Sorin Costreie – Andrei Constantinescu, Adrian Vornicu; Robert Avram.
Observatori: Nicolae Grigorescu (CCA), Adrian Pitu (LPF).
În partida viitoare, Universitatea Craiova va juca pe terenul formaţiei Chindia Târgovişte. Partida este programată vineri, 22 octombrie, de la ora 20.30.

Liga 1, etapa 12
Vineri, 15 octombrie:
Gaz Metan Mediaş – Dinamo 2-1 (Ronaldo Deaconu ’36, ’38 / Ivanovski ’84 – penalti)
Sâmbătă, 16 octombrie:
Sepsi – FC Voluntari 1-2 (Bojic ’85 / Costin ’22, Raţă ’54)
FCSB – CS Mioveni 3-0 (Tănase ’56 – penalti, Dumiter ’65, Keşeru ’69)
Duminică, 17 octombrie:
FC Argeş – FC Farul 2-1 (Arias ’50, Viana ’73 / Jefte ’80 – penalti)
UTA Arad – FCU Craiova 1-0 (Negru ’13)
Rapid – CFR Cluj 2-0 (A. Bălan ’27, ’55)
Luni, 18 octombrie:
FC Botoșani – Chindia Târgoviște 0-0
Universitatea Craiova – Academica Clinceni 5-0 (Nistor ’11, Markovic ’14, Bancu ’23, Ivan ’71, Roguljic ’90+2).
Clasament:
1.CFR Cluj 30 puncte (golaveraj 17-6)
2.FCSB 24 (23-11)
3.Voluntari 24 (17-13)
4.Botoşani 23 (12-8)
5.„U“ Craiova 22 (22-10)
6.UTA 20 (12-8)
7.Farul 18 (15-8)
8.Rapid 18 (13-9)
9.Argeş 18 (10-7)
10.Chindia 14 (8-8)
11.Mediaş 11 (10-15)
12.Mioveni 11 (6-16)
13.Sepsi 10 (10-13)
14.FCU 9 (8-14)
15.Dinamo 7 (10-28)
16.Clinceni 3 (9-28)
Citeşte şi: Bogdan Budescu: „Ne interesează şi rezultatele, pentru că reprezentăm o academie foarte mare“