Antrenoarea echipelor feminine de fotbal de la Universitatea Craiova, Aurora Ungureanu-Dobre, a făcut bilanţul pentru anul 2021 şi are cu ce se lăuda. Astfel, la Under 17, „leoacele“ Aurorei şi ale lui Marian Dobre au încheiat seria 4 pe prima poziţie, cu maximum de puncte, 6. La rândul lor, puştoaicele de la Under 15 au încheiat anul tot pe prima poziţie, dar după mai multe jocuri susţinute. Astfel, Universitatea Craiova are 4 victorii, 1 egal şi nicio înfrângere, golaverajul fiind excelent: 25-2.
„Fotbalul feminin prinde contur la Universitatea Craiova! Grupele de fete U15 și U17 şi-au atins obiectivul, ambele terminând turul de campionat pe primul loc. Au fost meciuri grele în ambele competiţii, dar seriozitatea și dăruirea fetelor din pregătire le-au dat curaj și au abordat fiecare meci la victorie. Felicităm jucătoarele! Chiar dacă am reuşit să avem ambele loturi solide, cu jucătoare talentate, selecţia rămâne deschisă. Fetele beneficiaza de condiții bune de pregătire și de susținere din partea clubului. Aceste locuri 1 ne obligă să ne menținem pe podium și în retur. Pregătirea se va relua la începutul lunii ianuarie. Ne dorim ca fetele să se mențină în forma sportiva și să obțină rezultate foarte bune atât la fotbal, cât și pe plan școlar“, a declarat antrenoarea Aurora Ungureanu-Dobre, pentru GdS.
Citeşte şi: „U” Craiova a anunţat un cantonament în Turcia. Se va pleca pe 3 ianuarie