0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalCupa Italiei / Inter Milano s-a calificat cu emoţii în sferturi. Ionuţ Radu, integralist

Cupa Italiei / Inter Milano s-a calificat cu emoţii în sferturi. Ionuţ Radu, integralist

Inter Milano, cu portarul român Ionuţ Radu integralist, s-a calificat miercuri seară în sferturile Cupei Italiei. Nerrazzurii s-au impus greu, după prelungiri, cu 3-2, pe teren propriu, formaţia Empoli.

Gazdele au deschis scorul în prima repriză, prin Alexis Sanchez (’13)
Empoli a restabilit egalitatea după pauză, prin Nedim Bajrami (61). Oaspeţii au preluat conducerea pe tabela de marcaj, după ce Patrick Cutrone a trimis balonul cu capul în bara transversală, mingea ricoşând în poartă din călcâiul lui Ionuţ Radu (76), care a jucat în premieră în acest sezon competiţional.
Milanezii au restabilit egalitatea in extremis, în finalul reprizei secunde, prin fundaşul Andrea Ranocchia (’90+1), cu o execuţie spectaculoasă din interiorul careului.
Inter a dat lovitura decisivă în prelungiri, când a marcat golul calificării prin Stefano Sensi (‘104).

În turul următor, Inter Milano va înfrunta câştigătoarea partidei de joi, dintre AC Milan şi Lecce, singura echipă din Serie B rămasă în competiţie.

Chiricheş, doar rezervă cu Cagliari

Sassuolo, cu fundaşul român Vlad Chiricheş pe banca de rezerve după evoluţia slabă din etapa trecută din Serie A, s-a calificat la rândul ei în sferturile de finală. Sassuolo s-a impus la limită, scor 1-0, pe teren propriu, în faţa formaţiei Cagliari. Golul victoriei a fost semnat de Abdou Harroui (’18). Mijlocaşul român Răzvan Marin nu a făcut parte din lotul lui Cagliari la acest joc.

Sassuolo va lupta pentru un loc în semifinale cu deţinătoarea trofeului, Juventus Torino.

Cupa Italiei, optimi de finală:

12 ianuarie:
Atalanta Bergamo – Venezia 2-0;

13 ianuarie:
SSC Napoli – Fiorentina 2-5;
AC Milan – Genoa 3-1;

18 ianuarie:
Lazio – Udinese 1-0;
Juventus – Sampdoria 4-1;

19 ianuarie:
Sassuolo – Cagliari 1-0;
Inter Milano – Empoli;

Joi, 20 ianuarie:
ora 22.00: AS Roma – Lecce.

Citeşte şi: Exclusiv / Mihai Roman, dezamăgit: „Mi-am dorit foarte mult să reuşesc acolo, acasă“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS