5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalPalmeiras, desemnată cea mai bună echipă din lume în 2021 de IFFHS

Palmeiras, desemnată cea mai bună echipă din lume în 2021 de IFFHS

Palmeiras Sao Paulo a devenit prima echipă braziliană care a reuşit să ocupe primul loc în clasamentul anual al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), care a dat publicităţii joi ierarhia pe anul 2021, informează EFE, citată de Agerpres.

„Pentru prima oară în istorie, un club brazilian este câştigătorul clasamentului mondial anual al cluburilor stabilit de IFFHS“, a subliniat această organizaţie într-un comunicat.

În cele 15 ediţii anterioare, nicio formaţie braziliană nu s-a clasat atât de sus în ierarhia stabilită de IFFHS.

Palmeiras, care anul trecut a ocupat locul secund după echipa germană Bayern Munchen, a cucerit în 2021 de două ori Copa Libertadores, în faţa unor rivale braziliene.
Gruparea a câştigat primul trofeu pe 30 ianuarie, după o finală cu Santos FC (care trebuia iniţial să se dispute în noiembrie 2020). Apoi s-a impus, din nou, în finala celei mai importante competiţii intercluburi din fotbalul sud-american, pe 27 decembrie, împotriva formaţiei Flamengo Rio de Janeiro.
Antrenată de portughezul Abel Ferreira, Palmeiras a cucerit, de asemenea, Cupa Braziliei 2020, a cărei finală s-a disputat anul trecut din cauza pandemiei de coronavirus.
În prima ligă braziliană, ediţia 2021, Palmeiras a ocupat locul al treilea, la distanţă considerabilă de campioana Atletico Mineiro, care a urcat de pe locul 147 pe poziţia a doua în clasamentul IFFHS.

Podiumul este completat de Manchester City, campioana Angliei în 2021 şi finalistă a Ligii Campionilor, competiţie în care a fost învinsă în finală de Chelsea, aflată pe poziţia a patra în ierarhia IFFHS, la egalitate cu Flamengo.
Din Top 10 mai fac parte echipele Dinamo Zagreb, Bayern Munchen, Real Madrid, Ajax Amsterdam, Athletico Paranaense (câştigătoarea Cupei Sudamericana în 2021) şi Paris Saint-Germain.

FC Barcelona a ocupat de cele mai multe ori prima poziţie în clasamentul IFFHS (5), urmată de Real Madrid (4) şi FC Liverpool (3).

Pentru a stabili care a fost cel mai puternic club al anului, IFFHS măsoară, începând din 1991, performanţele fiecărei echipe în toate competiţiile naţionale şi internaţionale, din ianuarie şi până în decembrie, acordând o serie de puncte în funcţie de rezultatele obţinute.

Citeşte şi: „U“ Craiova – Rapid / CCA a stabilit brigada derbiului de pe „Ion Oblemenco“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS