CSO Filiași a trecut la nivelul 2 al pregătirii din această iarnă. Divizionara C a susținut astăzi, la prânz, pe terenul sintetic al bazei sportive „Aripile“ din Craiova, primul joc amical. Elevii lui Victor Naicu s-au impus cu 5-0 în fața juniorilor născuți în 2006 ai CSS Craiova. Golurile au fost marcate de Vâlcică, Rogoveanu (2), Alex Vulpe și Manolache.
Victor Naicu a trimis pe teren următorul unsprezece: Uruiocea – Dănescu, Dina, Calu, Prunaru – Pencea, Vîlcică, Rogoveanu – Crețu, Manolache, Alex Vulpe. Pe parcurs a mai apelat la Vlăduț Popa, Scuturoiu, David Stăiculescu, Militaru și Udrea.
Următorul test pe care-l va susține CSO Filiași este programat miercuri, de la ora 15.00, la Rovinari, în fața Jiului.
Citește și: Omrani, variantă pentru atacul Științei! „Este un jucător cu care se poate discuta“