4.2 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalUniversitatea Craiova - Chindia / Alb-albaştrii vor să continue ascensiunea (VIDEO)

Universitatea Craiova – Chindia / Alb-albaştrii vor să continue ascensiunea (VIDEO)

-

Universitatea Craiova a susţinut astăzi conferinţa de presă premergătoare partidei cu Chindia Târgovişte, din cadrul etapei 28 din Liga 1. Disputa cu dâmboviţenii va avea loc vineri, 25 februarie, de la ora 20.30, pe stadionul „Ion Oblemenco“.

VEZI VIDEO!

Antrenorul grupării din Bănie, Laurenţiu Reghecampf, a afirmat că se aşteaptă la o dispută dificilă, dar speră ca elevii săi să obţină o victorie frumoasă.

„Este un meci important, în care avem ocazia să câştigăm 3 puncte foarte importante pentru situaţia noastră din clasament. Bineînţeles că aici trebuie să aşteptăm şi rezultatele celorlalte echipe, dar pentru noi obiectivul principal este să câştigăm meciul şi să continuăm această perioadă bună prin care trecem. Echipa trebuie să joace mai bine, pentru că la ultima partidă, de la Giurgiu, împotriva celor de la Clinceni, nu am făcut ce trebuia din anumite motive, dar nici nu mai contează. Sunt încrezător! De la meci, la meci văd o creştere importantă la mulţi jucători din punct de vedere fizic şi tactic. Ambiţia lor a crescut şi îi văd în fiecare zi că vor mai mult. Am şi discutat cu ei la stadion şi am convenit să intrăm în play-off de pe locul 3 şi să încercăm să facem o figură frumoasă“, a spus Laurenţiu Reghecampf.

„În Cupă se pleacă de la zero!“

Tehnicianul Ştiinţei a vorbit şi despre tragerea la sorţi, de joi, din semifinalele Cupei României, fază în care Universitatea o va întâlni pe Sepsi, iar FC Volunari va juca împotriva celor de la FC Argeş.

„Având în vedere că în Cupă jucăm între etapa 5 şi 6 din play-off şi jucăm primul meci în deplasare, cu siguranţă va fi un meci dificil. Eu v-am spus şi la meciul cu ei din campionat că au o echipă bună, cu jucători cu experienţă şi au un antrenor foarte bun. Indiferent cum ar fi, noi ne dorim să câştigăm Cupa. Nu jucam cu Sepsi acum, poate jucam cu ei în finală. Pentru noi nu se schimbă cu nimic datele problemei. Ne dorim să ne calificăm în finală, dar nu va fi foarte simplu.

Avem şansa să jucăm al doilea meci acasă, deci trebuie să tratăm meciul serios, să ne facem o strategie care să ne aducă victoria şi să ne calificăm în finală. Dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă la noi, la echipă, la nivelul la care suntem şi la ceea ce ne dorim noi să facem, clar suntem favoriţi pentru câştigarea Cupei. Am avut cel mai greu adversar în primul tur, pe CFR, şi l-am eliminat… Fără să jignim pe nimeni, la Craiova chiar se întâmplă lucruri! Se doreşte să se facă performanţă! Vom vedea ce se va întâmpla în dubla cu Sepsi şi apoi în finală, dar toate echipele, când încep aceste meciuri, au aceeaşi şansă. Se pleacă de la zero!“, a subliniat Reghecampf.

Paul Papp: „Ştim ce avem de făcut şi sperăm să luăm cele 3 puncte“

Din rândul jucătorilor, Paul Papp, i-a asigurat pe fani că toată echipa ştie ce are de făcut ca Universitatea Craiova să bifeze a patra victorie consecutivă.

„Cred că ne aşteaptă un meci foarte dificil, având în faţă un adversar care ştie foarte bine să se apere. Noi am lucrat zilele acestea bine la antrenamente, ştim ce avem de făcut şi sperăm să luăm cele 3 puncte. Ne dorim să intrăm în play-off de pe locul 3. Este important să câştigăm fiecare partidă! Nu cred că ar trebui să ne relaxăm, pentru că jucăm pentru noi, pentru suporteri, club. Este foarte important să avem rezultate pozitive, pentru că atunci ai şi încredere. E important să gândim pozitiv şi să o ţinem pe aceeaşi linie“, a declarat Paul Papp.

Cât despre Cupă, Papp nu s-a arătat prea încântat de tragerea la sorţi: „Nu am avut rezultate pozitive cu ei, aşa că nu cred că pornim cu prima şansă“.

Foto: Alex Vîrtosu
Foto: Alex Vîrtosu

Liga 1, etapa 28

Vineri, 25 februarie:
ora 17.30: UTA Arad – Academica Clinceni
ora 20.30: „U“ Craiova – Chindia Târgoviște

Sâmbătă, 26 februarie:
ora 15.00: Gaz Metan Mediaş – FCU Craiova
ora 17.30: Sepsi – CFR Cluj
ora 20.30: Rapid – Dinamo

Duminică, 27 februarie:
ora 13.00: FC Argeş – FC Voluntari
ora 15.30: FC Botoșani – CS Mioveni
ora 21.00: FCSB – Farul Constanţa

Clasament:

Clasament oferit de flashscore.ro

Citeşte şi: Cupa României / S-au stabilit meciurile din semifinale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

O femeie din localitatea Băilești a găsit un portofel...

În cursul zilei de 20 decembrie a.c., la sediul...

ȘTIRI GdS