-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalUniversitatea Craiova – Chindia 1-0 / Efort mare, victorie muncită şi meritată

Universitatea Craiova – Chindia 1-0 / Efort mare, victorie muncită şi meritată

Universitatea Craiova s-a impus la limită, scor 1-0, în partida susținută vineri seară, pe stadionul „Ion Oblemenco“, în fața echipei Chindia Târgoviște. Aceasta a fost cea de-a doua dispută din cadrul etapei 28 a Ligii 1.

Înaintea fluierului de start, cele două formații au afișat mesajul „Nu războiului”. Imediat după, Peluza Nord a dedicat și ea un banner legat de atacul Rusiei asupra Ucrainei: „Nimic nu valorează mai mult decât ziua de astăzi”. Galeria a sărbătorit apoi cei doi ani împliniți de curând de brigada „Unu mai unit”.

Altfel, „ambasadorul” Științei din această seară a fost Ion Briac, fostul component al „Campioanei unei mari iubiri”.

Gustavo, la cea de-a opta reuşită

Alb-albaștrii au început modest meciul, dar au reușit să marcheze prin Gustavo, care a pus capul de la 2 metri la o centrare perfectă a lui Markovic (’28, 1-0).

În minutul 36, Ștefan Baiaram a reluat cu capul în transversală o centrare venită de pe stânga, de la Gustavo, dintr-o lovitură liberă.

La reluare s-au dus lupte grele la mijlocul terenului şi au apărut cu greu ocaziile de poartă. Ştiinţa a irosit două oportunităţi de gol prin Roguljic şi una prin Bancu. Trebuie menţionat faptul că s-a simţit din plin absenţa lui Andrei Ivan, menajat din cauza unor probleme medicale.

Şi Chindia a avut două şanse mari de egalare, dar una a fost rezolvată de Piglicelli, iar la cea de-a doua italianul a avut noroc cu adversarul că nu a cadrat.

Universitatea Craiova:

Mirko Pigliacelli – Bogdan Vătăjelu (’76, Antoine Conte), Paul Papp, Vladimir Screciu, Nicușor Bancu – George Cîmpanu, Alex Crețu (’59, Dan Nistor), Alex Mateiu (’68, Ante Roguljic), Gustavo Vagenin (’76, Ovidiu Bic) – Jovan Markovic (’59, Ionuț Vînă), Ștefan Baiaram.
Rezerve neutilizate: David Lazar – Ștefan Vlădoiu, Mihai Căpățînă, Atanas Trică.
Antrenor: Laurențiu Reghecampf.

Chindia Târgoviște:

Dinu Moldovan – Ionuț Butean (’62, Nicolae Corbu), Andrei Pițian, Paul Iacob, Simo Roumpoulakou – Doru Popadiuc, Marco Dulca, Juan Passaglia (’89, Gabriel Cantave), Cosmin Atanase (’71, Andrei Șerban) – Tsvetelin Chunchucov, Richard Sila (’46, Tiberiu Căpușă).
Rezerve neutilizate: Cătălin Căbuz – Daniel Celea, Alex Jipa, Marius Martac, Milan Kocic.
Antrenor: Emil Săndoi.

Cartonașe galbene: Crețu ’43, Bancu ’67 / Chunchucov ’51
Au arbitrat: Horațiu Fesnic – Valentin Avram, Alexandru Cerei; Andrei Antonie.
Observatori: Cristian Nica (CCA), Ioan Bogdan (LPF).

În etapa viitoare, penultima din campionatul regular, Universitatea Craiova va evolua pe terenul formației CS Mioveni. Confruntarea va avea loc miercuri, 2 martie, de la ora 17.30.

La rândul său, Chindia Târgoviște va primi vizita formației UTA, marți, 1 martie, de la ora 15.00.

Liga 1, etapa 28

Vineri, 25 februarie:
UTA Arad – Academica Clinceni 2-0
„U“ Craiova – Chindia Târgoviște 1-0

Sâmbătă, 26 februarie:
ora 15.00: Gaz Metan Mediaş – FCU Craiova
ora 17.30: Sepsi – CFR Cluj
ora 20.30: Rapid – Dinamo

Duminică, 27 februarie:
ora 13.00: FC Argeş – FC Voluntari
ora 15.30: FC Botoșani – CS Mioveni
ora 21.00: FCSB – Farul Constanţa

Clasament:

Clasament oferit de flashscore.ro

Citește și: UTA – Clinceni 2-0 / Victorie scontată pentru arădeni

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS