Atacantul brazilian Gustavo Vagenin a fost decisiv pentru Universitatea Craiova în partida susținută vineri seară, pe stadionul „Ion Oblemenco“, în fața Chindiei Târgoviște. Fotbalistul cariocas a marcat unicul al partidei și a ajuns la 10 reușite în acest sezon competițional. Gustavo are opt goluri în campionat și două în Cupa României. El a explicat la final că reușita sa cu capul nu este întâmplătoare. A punctat că acum toată lumea este mai liniștită în privința play-off-ului.
VEZI VIDEO!
„A fost o fază bună a mea și a întregii echipe la gol. Atmosfera a fost frumoasă la meci, la antrenamentele premergătoare și trebuie să profităm de momentul acesta. Suntem foarte fericiți și vrem să continuăm la fel. Sunt cu 10 goluri în acest sezon, dar sper să pot să fac mai multe, să ajut cât mai mult echipa.
Nu a fost doar golul cu capul. Am câștigat foarte multe dueluri cu capul. În Brazilia eu joc foarte mult footvolley și asta mă ajută foarte mult să anticipez unde vine mingea și să știu când să sar. Cred că este o calitate a mea să lovesc mingea cu capul.
Suntem mai liniștiți acum, suntem mai aproape de play-off, dar mai avem două meciuri la fel de importante. Cu Mioveni avem la mijlocul săptămânii, deci trebuie să facem o refacere foarte bună de mâine deja (sâmbătă – n.r.) și să ne pregătim pentru meci“, a declarat fotbalistul de 30 de ani și 1,74 metri.
Gustavo Vagenin este evaluat de Transfermarkt la 600.000 de euro și mai are contract cu Universitatea Craiova până în 31 mai 2023.
Citește și:
Reghecampf: „Obiectiv îndeplinit“ / Săndoi: „Meritam un egal“ (VIDEO)