0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalUniversitatea Craiova - FC Argeş / Prepeliţă: „Meciul e deschis oricărui rezultat“

Universitatea Craiova – FC Argeş / Prepeliţă: „Meciul e deschis oricărui rezultat“

Antrenorul echipei FC Argeş, Andrei Prepeliţă, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea partidei cu Universitatea Craiova, că îşi doreşte ca formaţia sa să nu facă doar act de prezenţă în play-off-ul Ligii 1.

„După calificarea în play-off vine foarte repede şi primul meci. Ne-a trecut starea de euforie de după calificare. Acum suntem concentraţi doar la partida cu Universitatea Craiova. Vreau să facem o figură frumoasă, să nu facem doar act de prezenţă în play-off. În sezonul regulat au fost două meciuri echilibrate cu Craiova. În deplasare am pierdut cu 0-1, iar la Piteşti am câştigat cu 3-2 beneficiind şi de acea eliminare a lor. Deci meciul de vineri e deschis oricărui rezultat“, a spus „Harry Potter“, aşa cum îl alintă suporterii piteşteni.

„Pentru noi a fost un început de an ideal şi ne bucurăm că suntem în play-off. Sper să ne consolidăm acest loc 4 dacă putem. Şi ne dorim să creştem, normal. Cred că e o experienţă bună pentru jucătorii care sunt la al doilea sezon să joace acum în play-off. Şi Cupa României este un obiectiv pentru noi. Suntem în semifinale şi mai e un pas până la finală. Ar fi frumos pentru noi şi pentru suporteri“, a adăugat tehnicianul, citat de Agerpres.

Întrebat dacă a fost deranjat de discuţiile privind demiterea sa vehiculate înainte de calificarea formaţiei în play-off, Prepeliţă a răspuns: „Nu m-au afectat discuţiile, eu sunt obişnuit cu presiunea. E fotbal şi până la urmă face bine şi această presiune“.

FC Argeş o întâlneşte vineri, de la ora 20:30, în deplasare, pe Universitatea Craiova, într-o partidă contând pentru prima etapă din play-off-ul Ligii 1.

Citeşte şi: Universitatea Craiova – FC Argeş / „Leii“ promit un play-off memorabil (VIDEO)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS