4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalDuminică va avea loc „Ziua familiei alb-albastre“. Surprize plăcute pentru copii şi părinţi

Duminică va avea loc „Ziua familiei alb-albastre“. Surprize plăcute pentru copii şi părinţi

Chiar dacă este pauză competiţională, Universitatea Craiova îşi ţine suporterii aproape. Astfel, la sfârşitul acestei săptămâni va avea loc „Ziua familiei alb-albastre“. Aceasta va fi găzduită de stadionul „Aripile“, în intervalul orar 10.00-13.00, şi se va adresa atât copiilor, cât şi părinţilor.

„Duminică este o zi specială în sânul familiei Științei. Centrul de Copii și Juniori al clubului nostru organizează o acțiune de selecție la stadionul ‘Aripile’, în care vor fi angrenați toți antrenorii sectorului juvenil al Științei. Copiii născuți în anii 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015 și 2016 sunt așteptați pentru a-și demonstra abilitățile în fața staff-ului tehnic și pentru a avea o șansă să îmbrace în viitor tricoul ‘Campioanei unei Mari Iubiri’.

Avem pregătite o sumedenie de surprize pentru micuții fotbaliști care vor fi prezenți la baza sportivă. Simba și LioNelu îi vor aștepta și îi vor întâmpina, iar magazinul mobil nu va lipsi și va fi încărcat cu materiale alb-albastre. La fața locului își vor face apariția și jucători de la prima echipă a Universității Craiova“, se arată într-un comunicat al Universităţii Craiova.

Lucian Pretorian anunţă şi alte surprize

Aceasta este prima acţiune majoră de la numirea lui Lucian Pretorian la cârma Centrului de Copii şi Juniori al Universităţii Craiova. Contactat de GdS Sport, managerul CCJ a dezvăluit că în paralel cu selecţia vor fi multe alte surprize plăcute.

„Am plecat de la ideea că vrem să aducem alături de noi cât mai mulţi copii. Am realizat că fotbalul şi tot ce reprezintă Universitatea Craiova înseamnă o mare familie. Atunci ne-am gândit să implicăm în toată povestea asta atât părinţii, cât şi copiii. Dincolo de acţiunea pentru selecţia copiilor o să avem şi un meci-eveniment între părinţii juniorilor din cadrul CCJ.

O să avem un colţ al trofeelor! O să expunem acolo, pentru poze, toate trofeele, în speţă Cupa, Supercupa şi titlul de campioană naţională Under 17. De asemenea, o să avem şi un colţ al sănătăţii, unde vom avea fructe şi apă pentru copii. ‘Generaţia Folk’ ne va cânta ‘Imn pentru Oltenia’, dar o să avem şi bucuria dansului, cu Şcoala ‘Dance Beat’. Mascotele vor anima atmosfera. Va fi expus şi autocarul Universităţii Craiova!

O să avem şi colţul ‘Adoptă fericire’ şi vor fi aduşi şi câţiva câinii de la Breasta. Dacă o să facem fericiţi câţiva căţei, pe lângă faptul că mai aducem în club şi juniori talentaţi, plus că ocupăm câteva ore din timpul oamenilor, ne putem declara foarte mulţumiţi. Ăsta este doar începutul! Vor urma periodic multe alte acţiuni interesante“, a declarat Lucian Pretorian, pentru GdS Sport.

Citeşte şi: Denis Alibec a „renăscut“ la Atromitos şi e gata să rupă plasele şi pentru naţională

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS