3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalOvidiu Hațegan a suferit un infarct şi a fost operat de urgenţă

Ovidiu Hațegan a suferit un infarct şi a fost operat de urgenţă

Ovidiu Hațegan, cel mai important arbitru român al momentului, a fost operat de urgență aseară la Timișoara. După ce a simțit câteva dureri în piept, în timpul unui antrenament, arbitrul de fotbal a mers singur la spital pentru mai multe investigații. Specialiștii au depistat că Hațegan avea o venă înfundată și l-au băgat imediat în operație.

Ajuns pe masa de operație, unde intervenția chirurgicală a fost realizată cu succes, Hațegan se află internat în acest moment la Institutul de Cardiologie „Pădurea Verde” din Timișoara.

În timpul antrenamentului a simțit o durere în piept. Cum este medic de profesie, și-a dat seama de simptome și a urcat în mașină, mergând singur la spital.

A ajuns în cele din urmă la Pădurea Verde, la Timișoara, și în urma unui EKG i s-a spus că are ceva venă înfundată. I-a fost montat un stent”, a declarat un apropiat al lui Ovidiu Hațegan, pentru Special Arad.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Ovidiu Hațegan şi dacă va mai putea să-şi continue cariera de arbitru. Acesta avea șanse mari să fie delegat la Campionatul Mondial din Qatar, dar acum lucrurile s-ar putea schimba.

Citeşte şi: Edi Iordănescu: „Știm unde putem lucra“. Chiricheș și Rus, dezamăgiți

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS