11.7 C
Craiova
marți, 5 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalOvidiu Haţegan: „Sunt sub supraveghere medicală, dar mă simt bine“

Ovidiu Haţegan: „Sunt sub supraveghere medicală, dar mă simt bine“

Arbitrul FIFA Ovidiu Haţegan a declarat, astăzi, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale, că se află sub supraveghere medicală, dar că se simte bine.

„Acum mă simt bine, totul este în regulă. Sunt în continuare sub supraveghere medicală. Doresc să mulţumesc staff-ului medical care m-a îngrijit şi tuturor celor care mi-au transmis mesaje şi gândurile lor bune. În momentele acestea am nevoie de linişte. Am rugămintea să îmi fie respectată intimitatea“, a declarat Ovidiu Haţegan, conform site-ului oficial al FRF.

„Domnul Hațegan a ajuns de urgență în cursul nopții, adus cu ambulanța de la Arad într-o stare gravă. Suntem singurul institut care tratează infarctul miocardic acut prin mijloace intervenționale. A fost introdus de urgență în sală, am constatat că are o arteră înfundată și, în concluzie, i s-a pus un stent. Starea lui este stabilă, continuăm să îi facem investigații suplimentare și în acest fel vom ști și ce se va întâmpla în continuare cu cariera dânsului. Este stabil, comunică, e conștient, e foarte bine. Îndrăznesc să spun că ar fi apt să se plimbe și să stea de vorbă cu noi aici. Cam asta este. Nu cred că se pune problema de complicații ulterioare majore. În ceea ce privește cariera sportivă, nu ne putem pronunța în acest moment” , a explicat Luca Constantin Tudor, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, pentru prosport.ro.

„Arbitrul FIFA Ovidiu Haţegan, 41 de ani, a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Timişoara. Federaţia Română de Fotbal şi Comisia Centrală a Arbitrilor îi urează lui Ovidiu Haţegan multă sănătate şi recuperare rapidă!“, a anunţat FRF.

În vârstă de 41 de ani, Haţegan face parte din categoria Elite a corpului de arbitri FIFA. El are la activ numeroase meciuri internaţionale pe care le-a oficiat.

Citeşte şi: Victorii clare pentru „speranţele“ Universităţii Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS