4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalFarul - „U“ Craiova / Alb-albaştrii sunt gata să facă un nou meci mare (VIDEO)

Farul – „U“ Craiova / Alb-albaştrii sunt gata să facă un nou meci mare (VIDEO)

-

Universitatea Craiova continuă seria partidelor foarte dificile cu o dispută pe malul Mării Negre. Alb-albaştii o întâlnesc sâmbătă, de la ora 20.30, la Ovidiu – Constanţa, pe Farul. Disputa contează pentru etapa a 5-a, ultima din turul play-off-ului Ligii 1.

Gruparea din Bănie a susţinut astăzi conferinţa de presă premergătoare deplasării spre Litoral. În faţa jurnalistilor au fost prezenţi antrenorul Ştiinţei, Laurenţiu Reghecampf, şi mijlocaşul Ante Roguljic, fotbalistul care a decis victoria în partida cu CFR Cluj.

„Sunt sigur că putem să avem parte de un joc pozitiv“

Tehnicianul Universităţii Craiova, Laurenţiu Reghecampf, a declarat că se aşteaptă la o evoluţie bună din partea elevilor săi. El a punctat că un succes pe Litoral este la îndemâna alb-albaştrilor şi ar putea mări şansele la titlu.

„Ultimele două rezultate ne obligă să mergem la Constanţa şi să încercăm să câştigăm toate cele 3 puncte puse în jocul cu Farul. Ştim că va fi un meci dificil. Ştim că întâlnim o echipă bună, cu jucători tehnici, foarte bine organizaţi. Sper ca băieţii mei să aibă încă în memorie ultima partidă pe care noi am pierdut-o la Constanţa şi să încerce să nu mai aibă parte de asemenea sincope, greşeli şi delăsare, cum s-a întâmplat atunci. Sunt sigur că echipa noastră are nivelul şi puterea necesară să câştige meciul acesta, cu o determinare bună, cu seriozitate, cu ceea ce lucrăm în fiecare zi la antrenamente. Sunt sigur că putem să avem parte de un joc pozitiv“, a spus Reghecampf, prezentând şi buletinul medical: „Găman este apt şi este posibil să apară. Mai avem o singură problemă, de 50% – 50%, cu Elvir Koljic. Sper ca el să meargă cu noi şi să poată juca“.

VEZI VIDEO!

„Cred că e momentul ca noi să arătăm ceea ce ne dorim, în special pe finalul acestui sezon. Încercăm să pregătim o echipă competitivă pentru anul următor, dar în acelaşi timp mai avem de îndeplinit anumite lucruri în acest sezon. Este un meci foarte important. Cu o victorie la Constanţa putem să schimbăm mult din ceea ce se va întâmpla în ultima parte a acestui play-off. Urmează şi meciul dintre CFR Cluj şi FCSB…. Dar indiferent de rezultatul de acolo noi trebuie să mergem la Constanţa să câştigăm cele 3 puncte. Nu mai avem timp de greşeli! Cu o victorie la Constanţa sunt 100% sigur că se vor întâmpla foarte multe pe acest final de campionat“, a mai spus Reghecampf.

„Încercăm să avem un nou şir de victorii!“

La rândul său, Ante Roguljic s-a arătat foarte optimist în privinţa partidei cu „marinarii“. El a mărturisit că a fost fericit pentru golul victoriei din meciul cu CFR şi că speră să i se ofere şi alte oportunităţi ca aducă victoria Universităţii Craiova.

„Cu siguranţă este un meci foarte important, ca toate celelalte. Ştim că avem multă calitate, că am muncit mult în această săptămână şi că suntem 100% pregătiţi. Mergem acolo să câştigăm cele 3 puncte! Am fost foarte bucuros pentru acel gol (cu CFR – n.r.), dar în primul rând m-am bucurat pentru reuşita echipei. Pentru mine a fost un moment important să marchez în ultimul minut, dar la sfârşit tot ce contează sunt cele 3 puncte. Cu siguranţă golul din meciul cu CFR este în top 3 ca importanţă pentru cariera mea de până acum“, a spus mijlocaşul Ştiinţei.

„Nu vreau să vorbesc acum despre titlu, pentru că mai sunt multe meciuri în faţă de jucat şi trebuie să fim concentraţi. Primul este împotriva Farului Constanţa, apoi jucăm în Cupă şi dacă le câştigăm o să vedem ce va fi. Încercăm să avem un nou şir de victorii! Respect antrenorul şi orice decizie ia în privinţa mea o respect. Când îmi va oferi o şansă o să dau totul pe teren. Dacă sunt arma secretă? Nu ştiu, poate. Dacă pot să ajut în felul acesta echipa (din postura de rezervă – n.r.) e foarte bine“, a mai spus Ante Roguljic.

Liga 1, play-off – etapa 5

Sâmbătă, 16 aprilie:
ora 17.30: FC Voluntari – FC Argeş
ora 20.30: Farul – „U“ Craiova
Duminică, 17 aprilie:
ora 20.30: CFR Cluj – FCSB

Clasament:
1.CFR Cluj 45 puncte (golaveraj 7-4)
2.FCSB 40 (9-4)
3.„U“ Craiova 36 (9-5)
4.Voluntari 30 (5-8)
5.Farul 28 (2-3)
6.Argeş 24 (2-10)

Liga 1, play-out – etapa 5

Vineri, 15 aprilie:
ora 17.30: Chindia Târgoviște – FC Botoșani
ora 20.30: CS Mioveni – Dinamo
Sâmbătă, 16 aprilie:
ora 15.00: Sepsi – UTA Arad
Duminică, 17 aprilie:
ora 15.00: FCU Craiova – Academica Clinceni
Luni, 18 aprilie:
ora 20.30: Rapid – Gaz Metan Mediaş

Clasament:
1.Rapid 32 (9-1)
2.Sepsi 30 (10-1)
3.Botoşani 29 (6-4)
4.UTA 26 (7-3)
5.FCU 25 (5-2)
6.Mioveni 22 (5-5)
7.Chindia 22 (3-3)
8.Dinamo 13 (4-5)
9.Clinceni 1 (0-13)
10.Mediaş -25 (1-13)

Citeşte şi: Liga 4 Dolj / Tată şi fiu apără culorile Bechetului! Claudiu Daniel Sandu a avut spatele asigurat de Edi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Negocieri pentru formarea Guvernului

PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea...

ȘTIRI GdS