4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalFRF a înființat o nouă competiție: Liga de Tineret

FRF a înființat o nouă competiție: Liga de Tineret

Comitetul Executiv al FRF a aprobat, astăzi, înființarea unei noi competiții. Astfel, Liga de Tineret va înlocui Liga Elitelor U19, informează siteul oficial al FRF. Decizia a fost luată ca urmare a unei analize FRF din care a rezultat faptul că, dintre jucătorii folosiţi în Liga Elitelor U19, 60 la sută erau, de fapt, Under 18.

În plus, jucătorii de la loturile naţionale U19 şi U18 nu mai evoluau în Liga Elitelor U19, provenind în totalitate de la seniori.

De asemenea, în UEFA Youth League, jucătorii U19 care câştigau Liga Elitelor nu aveau drept de joc. În competiţia europeană evolua următoarea generaţie U19, adică jucătorii U18 din Liga Elitelor U19 plus cel mult trei jucători Under 19.

În noua competiţie FRF, Liga de Tineret, vor participa cele mai bune 24 de echipe din Clasificarea Academiilor şi vor putea evolua jucători Under 18, cu posibilitatea de a putea folosi trei fotbalişti peste limita de vârstă, dar fără a depăşi categoria Under 21.

Cele 24 de formaţii vor fi împărţite în două serii de câte 12 echipe şi în sezonul regulat se vor disputa 11 etape, jucând fiecare cu fiecare în sistem tur.
Cele mai bine 6 echipe clasate se vor califica în play-off, iar celelalte 6 vor evolua în play-out.
În play-off şi play-out se vor disputa 10 etape, în sistem tur-retur.
Primele două formaţii din clasament la finalul play-off-ului, din fiecare serie, se vor califica la turneul final, unde vor avea loc semifinalele şi finala competiţiei.
Campioana Ligii de Tineret va reprezenta România în UEFA Youth League.

Citeşte şi: FRF a stabilit stadionul care va găzdui finala Cupei României 2022

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS