1.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalUniversitatea Craiova a pierdut cu Sepsi şi a ratat finala Cupei României

Universitatea Craiova a pierdut cu Sepsi şi a ratat finala Cupei României

Universitatea Craiova a pierdut, scor 0-1, partida susţinută în această seară, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în faţa formaţiei Sepsi Sf. Gheorghe, contând pentru manşa secundă a semifinalelor Cupei României. Cum în meciul tur, de la Sf. Gheorghe, Sepsi s-a impus cu 2-1, Ştiinţa, deţinătoarea Cupei şi a Supercupei, a ratat calificarea în finala competiţiei.

Atmosfera a fost „încălzită” de îndrăgitul interpret Ion Popa.
Tot înaintea primului fluier a primit aplauze şi fostul portar al Craiovei Maxima, Gabriel Boldici. Acesta a fost „ambasadorul” Științei din această seară și a dat lovitura de start alături de nepotul său.

Prima repriză a fost dominată copios de „lei”

Prima mare ocazie de gol i-a aparținut Craiovei, Crețu reluând periculos cu capul, de la 6 metri, în transversală, o centrare din corner a lui Gustavo (‘9).

A urmat o altă lovitură de cap, a lui Screciu, dar mingea a trecut pe lângă butul din dreapta al porții (’13).

Ivan și Baiaram și-au încercat norocul cu șuturi de la distanță, dar rezultatul nu a fost cel dorit. Ivan a ratat o minge bună și cu capul, din 6 metri şi asediul la poarta oaspeților a continuat. Știința a solicitat si o lovitură de pedeapsă, după o ținere in careu a lui Dumitrescu la Markovic (’40). „Centralul” Fesnic a închis ochii, așa cum a făcut-o și la tragerile de timp ale portarului Niczuly.

Înainte de pauză s-a remarcat şi Pigliacelli, care l-a blocat excelent pe Aganovic, scăpat singur (’45+1).

Covăsnenii au profitat de spaţiile lăsate de gazde

La reluare, Sepsi şi-a creat prima o ocazie de gol mai periculoasă, prin Ştefănescu, dar Pigliacelli s-a opus excelent (’55).

Văzând că jocul nu merge aşa cum şi-ar fi dorit, Reghecampf a operat trei modificări dintr-un foc. A urmat un cap al lui Creţu (’62), apoi un şut de la distanţă al lui Nistor (’65) şi o „foarfecă” a lui Ivan (’66), dar fără efect pe tabelă.

Contrar cursului jocului, cei care au înscris au fost covăsnenii, prin Ştefănescu, după o pasă a lui Aganovic (’66).

Replica alb-albaştrilor a întârziat puţin, Koljic reluând cu capul o centrare în braţele lui Niczuly abia în minutul 75.

Bogdan Vătăjelu a cules aplauzele publicului după ce a prin un şut superb, din drob, de la 20 de metri, scos de sub bară de portar (’81).

Alb-albaştrii au atacat până la final, dar reduta oaspeţilor a rezistat.

Statistica jocului:

Statistică oferită de flashscore.ro

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Papp, Screciu, Bancu – Mateiu (’69, Roguljic), Crețu – Gustavo (’55, Cîmpanu), Baiaram (’55, Nistor), Ivan – Markovic (’55, Koljic).
Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

Sepsi Sf. Gheorghe: Niczuly – Dimitrov, Bălașa (’73, Ninaj), Mitrea, Dumitrescu – N. Păun, Gonzales, Aganovic (’81, Vaşvari) – Bărbuț, Tudorie (’73, Luckassen), Ștefănescu (’80, Askovski).
Antrenor: Cristiano Bergodi.

Cartonaşe galbene: Ivan ’43 / Păun ’45, Aganovic ’78, ’85.
Cartonaşe roşii: Bancu ’85 / Aganovic ’85.
Au arbitrat: Horaţiu Fesnic – Valentin Avram, Alexandru Cerei; Cătălin Popa.
Observatori: Mihai Duras, Liviu Ciubotariu.

În ediţia 2021-2022 a Cupei României, Universitatea Craiova a înregistrat următoarele rezultate:

-şaisprezecimi: 1-0 cu CFR Cluj (Lyes Houri ’63);
-optimi: 4-0 cu FC Baia Mare (Gustavo ‘9, M. Constantin ’15-penalti, Bălaşa ’54, Koljic ’56);
-sferturi de finală: 3-0 cu ACSO Filiaşi (Koljic ’24, Ivan ’29, Gustavo ’63);
-semifinale: tur: 1-2 cu Sepsi (Ivan ’55 / Ştefănescu ’14, Golofca ’87), retur: 0-1 (Ştefănescu ’66).

Drumul celor de la Sepsi din Cupă a arătat astfel:

-şaisprezecimi: 1-0 cu Farul Constanţa (Mitrea ’51 – penalti);
-optimi: 1-0 cu FCU Craiova (Gajic ’37 – autogol);
-sferturi: 2-1 cu Chindia Târgovişte (Căpuşă ’35 – autogol, Bărbuţ ’40 / D. Popa ’72);
-semifinale: tur: 2-1 cu Universitatea Craiova (Ştefănescu ’14, Golofca ’87 / Ivan ’55), retur: 1-0 (Ştefănescu ’66).

Cealaltă semifinală a fost câștigată de FC Voluntari, care a trecut cu scorul „general“ de 3-0 de FC Argeș.

Finala Cupei României va avea loc pe 19 mai, de la ora 20.30, pe stadionul „Rapid-Giuleşti“ din Bucureşti.

Citeşte şi: Inter Milano a cucerit Cupa Italiei, după un meci „nebun” cu Juve

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS