0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalVlad Chiricheş, după eșecul din Muntenegru: „Îmi asum întreaga responsabilitate“

Vlad Chiricheş, după eșecul din Muntenegru: „Îmi asum întreaga responsabilitate“

Căpitanul naţionalei României, Vlad Chiricheş, a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea de la Podgorica, 0-2 cu Muntenegru, că îşi asumă întreaga responsabilitate după ce a greşit la ambele goluri ale adversarilor. Acesta a precizat că speră ca înfrângerea să aibă un impact pozitiv în vestiar.

„Îmi asum întreaga responsabilitate pentru eşecul naţionalei. Greşelile mele au costat echipa şi cred că de asta am pierdut. Ei nu şi-au creat multe ocazii. Da, jocul nostru nu a fost extraordinar, dar ei şi-au creat ocazii doar la cele două greşeli ale mele. Sper ca această înfrângere să aibă un impact în vestiar, iar fiecare dintre noi să îşi dea seama că trebuie să dea mai mult. Să fim mai încrezători. E clar că tricoul naţionalei îţi dă o anumită responsabilitate şi trebuie să fii în cea mai bună formă pentru a ajuta echipa să câştige“, a afirmat Chiricheş, la Prima TV.

„Probabil am fost un pic surprinşi de agresivitatea celor din Muntenegru. Cred că au fost şi un pic mai proaspeţi decât noi, mai puternici în fiecare duel. Jocul nu a fost unul foarte bun din partea noastră. Nu putem găsi un alibi din accidentarea lui Iulian Cristea. Sper ca el să fie bine şi să îşi revină cât mai repede. Îmi pare rău pentru jucători. Sper să nu îi afecteze foarte mult şi în Bosnia să facem un joc mai bun şi echipa să câştige“, a adăugat Vlad Chiricheş.

România va juca următorul meci marți, pe 7 iunie, de la ora 21.45 (Antena 1), la Zenica, cu Bosnia-Herţegovina, tot în Liga Naţiunilor.

Citește și: Edi Iordănescu: „Nu am venit la echipa naţională ca să îmi stric cariera“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS