-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalQarabag - „U“ Craiova 1-1 final! Știința, de la egal la egal cu azerii, într-un amical

Qarabag – „U“ Craiova 1-1 final! Știința, de la egal la egal cu azerii, într-un amical

Universitatea Craiova a remizat, scor 1-1, în partida susținută miercuri seară, în cantonamentul din Austria, în compania formației Qarabag, din Azerbaidjan. Golurile partidei au fost reușite de către Ozobic (17, Qarabag) și Andrei Ivan (36, „U“ Craiova).

Meciul a fost extrem de echilibrat de la început și până la ultimul fluier. S-a jucat un fotbal plăcut ochiului, mai ales că adversarii alb-albaștrilor din acest meci sunt, totuși, campionii din Azerbaidjan. Ambele reușite au venit în prima parte a jocului. Qarabag a deschis scorul în minutul 17 prin Ozobic, care a transformat impecabil o lovitură liberă de la marginea careului. În minutul 36, Andrei Ivan a restabilit egalitatea după ce a profitat de o ieșire neinspirată a portarului advers. Craioveanul a rămas singur cu poarta goală și a punctat cu ușurință. Acesta a fost rezultatul la pauza, dar și cel înregistrat la final, pentru că, după revenirea de la vestiare, porțile au rămas intacte.

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Papp, Screciu, Bancu (cpt.), Mateiu, Crețu, Gustavo, Baiaram, Ivan, Markovic. Antrenor: Laszlo Balint.
Rezerve: Lazar, Rusu – Căpățînă, Găman, Vătăjelu, Sala, Nistor, Vînă, Benga, Cîmpanu, Koljic, Brășfăleanu, Danciu, Conte.

Următorul meci de verificare al Universității va fi duminică, de la ora 12.00. Atunci, Știința va juca în compania echipei Heidenheim (Germania, Liga 2).

Citește și: Raul Silva: „Vreau ca la finalul campionatului să sărbătorim titlul alături de suporteri“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS