-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalRaul Silva: „Vreau ca la finalul campionatului să sărbătorim titlul alături de suporteri“

Raul Silva: „Vreau ca la finalul campionatului să sărbătorim titlul alături de suporteri“

-

Raul Silva a ajuns săptămâna aceasta la Universitatea Craiova şi deja s-a alăturat echipei în cantonamentul din Austria. Acesta a oferit primele impresii de când s-a alăturat lotului alb-albastru şi a explicat cât de rapid s-a decis să vină în Bănie.

„În perioada de mercato din iarnă am avut un prim contact cu cei de la club, dar eu nu eram un jucător liber la momentul respectiv. Acum, în vară, am avut discuţii mai intense şi, când am auzit de întregul proiect al echipei, a fost uşor să mă decid să vin la Craiova. Toţi colegii m-au primit aşa cum mă aşteptam, adică foarte bine. Este o echipă care m-a acceptat de la primul contact, au cu toţii o stare bună de spirit şi mă bucur că sunt aici, lângă ei.

Nu am văzut prea multe până acum despre Craiova, timpul a fost scurt, dar primul lucru pe care l-am observat este că echipa are o infrastructură mare, extrem de bună şi asta m-a impresionat. Condiţiile de pregătire de aici, din Austria, sunt excelente, cu un staff tehnic numeros, cu toţii dornici să ajute la orice pas. Obiectivul meu personal este acela de a fi cel mai bun în ceea ce fac şi să pot creşte în valoare. În ceea ce priveşte obiectivul la nivel de echipă, proiectul pe care Universitatea Craiova mi l-a prezentat înainte de a veni la club este acela de a deveni campioni şi îmi doresc ca împreună să luăm titlul. Îmi doresc ca suporterii să ne încurajeze în permanenţă, să fie alături de noi în campionat, iar la final să sărbătorim titlul cu toţii“, a spus Raul Silva.

Citeşte şi: Alb-albaștrii au îmbinat relaxarea cu munca. Mâine, amical cu Qarabag (VIDEO)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Cod galben de ceață în Dolj, Olt și Vâlcea

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o atenționare de...

ȘTIRI GdS