-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalCremonese a oficializat și transferul lui Vlad Chiricheș (video)

Cremonese a oficializat și transferul lui Vlad Chiricheș (video)

La câteva ore distanță de la anunțul făcut privind împrumutul portarului Ionuț Radu, de la Inter Milano, oficialii clubului US Cremonese l-au prezentat suporterilor și pe Vlad Chiricheș. Căpitanul României a evoluat ultima dată la Sassuolo și a semnat un contract al cărei durată nu a fost dezvăluită, dar presa italială susține că ar fi vorba despre un an cu opțiune de prelungire.

„Sunt foarte fericit că am ajuns aici. Sper că voi putea ajuta cu experiența mea și cu valoarea mea. Voi da maximum și sper că voi reuși alături de această echipă să fac lucruri frumoase, o figură frumoasă în acest sezon și să rămânem la finalul sezonului în Serie A. Cu multă dorință de a face bine și cu caractere frumoase se pot face multe lucruri frumoase. Salutare, prieteni! Sunt aici pentru voi. Vă îmbrățișez“, a declarat Vlad Chiricheș, pentru site-ul oficial al celor de la Cremonese.

Chiricheș și Radu vor fi colegi la Cremonese cu atacantul român Dennis Politic.

Vlad Chiricheș (32 de ani) are o cotă de piață de 1,8 milioane de euro. El a mai jucat, printre altele, pentru Pandurii Târgu Jiu, Steaua București, Tottenham și Napoli.

Citește și: „Veteranul“ Pepe Reina revine la Villarreal după 17 ani

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS