-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalNicuşor Bancu, după evoluţia ruşinoasă cu Zorya: „Nu credeam că sunt atât de buni”

Nicuşor Bancu, după evoluţia ruşinoasă cu Zorya: „Nu credeam că sunt atât de buni”

Căpitanul formaţiei Universitatea Craiova, Nicuşor Bancu, a admis că evoluţia alb-albaştrilor din meciul cu Zorya Luhansk, pierdut cu 1-0 la Lublin, din Conference League, a lăsat de dorit.

„Au avut o posesie foarte bună și ocazii mai mari. Îl felicit pe Lazar. A scos niște șuturi pe care scria gol. Am suferit mult când am avut mingea. Nu am putut face jocul pe care l-am pregătit. Trebuie să avem posesia, altfel e greu să marcăm. Ei au venit mult mai bine montați, pozitivi. Nu am avut prospețime, iar acest lucru s-a văzut. Ei au văzut o prospețime mai mare. Jocul lor de pase ne-a făcut să nu ne apărăm foarte bine. Ne așteptam. La vizionare, Mister (Laszlo Balint – n.r.) ne-a spus că sunt o echipă care pasează foarte bine. Nu credeam că suntem atât de buni. Au poftă de joc, nu au jucat de atât timp. Nu reușim să marcăm. Am avut multe ocazii și în campionat. Marcăm prea puțin“, a declarat Bancu, la Digi Sport.

„Sperăm să ne calificăm“

Manşa secundă a meciului cu Zorya, din turul 3 preliminar al Conference League, va avea loc joi, 11 august, de la ora 20.30, pe stadionul „Ion Oblemenco“.

„Sperăm să ne calificăm. Avem șanse, jucăm acasă… Trebuie să intrăm altfel decât în meciul acesta. Trebuie să pregătim mai mult faza de atac și combinațiile și să marcăm mult mai mult. Va fi un meci dificil, sunt orgolii mari la mijloc. Nu trebuie să pierdem”, a declarat Nicușor Bancu.

Până la returul cu Zorya Luhansk, Universitatea Craiova are parte de un meci foarte important în campionat. Ştiinţa o întâlneşte duminică, de la ora 21.30, în deplasare, pe concitadina FCU, într-o partidă contând pentru etapa a 4-a din Superligă.

Citeşte şi: Conference League | Zorya Luhansk – „U“ Craiova 1-0. Ce greu e fotbalul când n-ai cu cine!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS