0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalOficialii Ştiinţei trebuie să achite clauza dacă-l vor pe Mitrea

Oficialii Ştiinţei trebuie să achite clauza dacă-l vor pe Mitrea

Universitatea Craiova duce lipsă de încă un fundaş central, chiar dacă l-a adus pe Raul Silva şi acesta este un real câştig pentru echipă. Incidentul petrecut la meciul cu Hapoel Beer Sheva, când Paul Papp a încercat să-şi facă singur dreptate în drum spre vestiare şi a fost eliminat, a amplificat dorinţa oltenilor de a-şi asigura defensiva cu un alt apărător.

În discuţie intră Bogdan Mitrea, căpitanul formaţiei Sepsi, fotbalist care a fost dorit în Bănie în mai multe rânduri. De data aceasta, conducătorii Universităţii Craiova au făcut o ofertă clară pentru Mitrea, de 100.000 de euro. Suma se justifică prin faptul că fundaşul de 34 de ani şi 1.85 metri mai are contract cu covăsnenii doar până în 30 junie 2023.

Dioszegi nu vrea să-i dea drumul

Propunerea a fost respinsă vehement de către Laszlo Dioszegi, patronul clubului Sepsi. Acesta a spus că nu este dispus să renunţe la Bogdan Mitrea, dar nu exclude varianta să-şi piardă căpitanul şi să nu poată face nimic. „Cheia“ plecării lui Mitrea la Craiova o reprezintă o clauză de reziliere de 300.000 de euro, pe care Universitatea o poate achita oricând şi fără probleme.

„În niciun caz nu vrem să-l dăm pentru suma pe care o vor ei…100.000 de euro. Asta în niciun caz! El are un preț de cumpărare stabilit în contract și doar așa ar putea pleca. În urmă cu 2 ani, când a venit la Sepsi, el a insistat să punem o clauză de 300.000 de euro, dar și așa mi-ar părea foarte rău ca el să plece, pentru că este un jucător de bază“, a declarat Laszlo Dioszegi, conform prosport.ro.

Universitatea Craiova s-a interesat în perioada aceasta şi de Gabriel Tamaş, dar negocierile s-au oprit repede. Asta şi pentru că staff-ul medical a reuşit să-l repună pe picioare pe Valerică Găman şi acesta va fi apt pentru meciul retur din optimile Conference League, cu Hapoel Beer Sheva, programat joi, de la ora 20.00.

Papp, salvat de Mirel Rădoi

Revenind la Paul Papp, incidentul în care a fost implicat la Severin nu avea cum să fie trecut cu vederea de către oficialii Universităţii Craiova. Acesta a fost la un pas să fie dat afară, dar a fost salvat de către antrenorul Mirel Rădoi, care a garantat pentru el. Papp nu va scăpa însă de o amendă consistentă şi cu siguranţă va fi tras pe linie moartă pentru o perioadă.

Dacă pe Paul Papp l-a salvat, Mirel Rădoi a fost omul „negru“ pentru David Tosevski, atacantul de 21 de ani venit în probe. Deşi a marcat constant în partidele amicale susţinute de echipa a doua a clubului din Bănie, macedoneanul nu l-a convins pe Mirel Rădoi că poate reprezenta o soluţie pentru prima echipă. Tosevski era jucătorul formaţiei Rabotniki şi ar fi costat 300.000 de euro.

Citeşte şi: Paul Răducan, director tehnic la FCU (VIDEO)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS