4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal„U“ Craiova – FC Botoșani 1-0 | Mirel i-a "sucit" şi victoria a venit, dar cu greu. Atacanţii încă "dorm"!

„U“ Craiova – FC Botoșani 1-0 | Mirel i-a „sucit” şi victoria a venit, dar cu greu. Atacanţii încă „dorm”!

Cu destule modificări în primul unsprezece faţă de jocurile trecute, Universitatea Craiova a reuşit o victorie chinuită, scor 1-0, în partida susținută luni seară, pe stadionul „Municipal“ din Severin, cu FC Botoșani. Disputa, una în care Nistor, Markovici şi Vînă ne-au „explicat” de ce merită să lustruiască banca de rezerve, a contat pentru etapa 7 din Superligă.

Alb-albaştrii au fost la un pas de deschiderea scorului prin Ştefan Baiaram, care a nimerit transversala cu un şut de la 8 metri, după o minge-cadou făcută de Dican (‘7).

O dublă ocazie importantă s-a consemnat în minutul 58, când Papp a reluat periculos cu capul, apoi mingea a ajuns la Bancu, al cărui şut din afara careului a trecut puţin peste poartă.

Văzând că jocul scârţâie, Mirel Rădoi a apelat la Mateiu, Koljic, Creţu şi Ivan, iar jocul Ştiinţei s-a mai înviorat.

Victoria a venit târziu, graţie unui şut frumos al lui Alex Creţu, de la 17 metri (’90+3), ce a propulsat-o pe Universitatea Craiova pe locul 5.

„U“ Craiova: Lazar – Papp, Găman, Mitrea – Căpățînă, Screciu (’67, Mateiu), Nistor (’78, Creţu), Bancu – Vînă (’67, Koljic), Markovic (’78, Ivan), Baiaram. Antrenor: Mirel Rădoi.

FC Botoșani: Pap – Sno (’78, Petkovski), Dican, Boli, Țigănașu (’74, Şeroni) – Ivanov, Sylla, Shahaf (’62, Florescu) – Mailat (’75, Grubac), S. Camara (’61, Tisdell), Dragu. Antrenor: Mihai Teja.

Cartonașe galbene: Screciu ’22, Mateiu ’68, Rădoi ’90 / Sylla ’14, Pap ’33, Sno ’85.

Au arbitrat: Marcel Bîrsan – Radu Ghinguleac, Imre Laszlo-Bucsi; Rareș Vidican.
VAR: Istvan Kovacs, Alexandra Teodora Apostu.

Observatori: Liviu Ciubotariu (CCA), Marian Bucurescu (LPF).

Superliga, etapa 7

Clasament oferit de flashscore.ro

Vineri, 26 august:
Voluntari – U Cluj 0-0
UTA – FCU 2-1

Sâmbătă, 27 august:
Petrolul – Mioveni 0-0
Sepsi – Rapid 1-2

Duminică, 28 august
Argeş – Chindia 2-1
CFR Cluj – Farul 1-3
FCSB – Hermannstadt 2-2

Luni, 29 august:
„U“ Craiova – Botoșani 1-0

Etapa viitoare:

Marți, 30 august:
ora 16.30: Mioveni – UTA
ora 19.15: FCU – Sepsi
ora 22.00: Rapid – U Cluj

Miercuri, 31 august:
ora 16.30: Chindia – Petrolul
ora 19.15: CFR Cluj – Voluntari
ora 22.00: Farul – FCSB

Joi, 1 septembrie:
ora 18.00: Botoșani – Argeș
ora 21.00: Hermannstadt – „U“ Craiova

Citește și: „Satelitul“ Universităţii Craiova a făcut instrucţie cu Minerul Costeşti şi e lider

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS