Decarul de „ocazie“ al formaţiei Universitatea Craiova, Ştefan Baiaram, a vorbit după victoria cu FC Botoşani, în care a avut o bară, despre presiunea pusă pe umerii săi de când a primit tricoul cu numărul 10. A subliniat că ştie ce se doreşte de la el şi că încearcă să-şi îmbunătăţească jocul, să nu mai dezamăgească.
„A fost un meci foarte greu, veneam după o înfrângere (cu Hapoel Beer Sheva – n.r.). A fost un meci foarte greu în Conference League. Ne așteptam să fie foarte greu și aici. Am întâlnit o echipă bună, dar consider că am fost superiori. Am încercat să dau din prima, dar nu am fost inspirat (la bara din minutul 7 cu FC Botoşani – n.r.). Cred că trebuia să iau altă decizie. Ne bucurăm că am câștigat, nu contează dacă am marcat eu sau nu. Consider că am făcut un meci foarte bun, chiar dacă am ratat foarte mult. Nu ne gândim la celelalte echipe, ne gândim să luăm cât mai multe puncte, iar la final vom trage linie“, a spus Baiaram.
„Sunt conștient că lumea așteaptă mult mai mult de la mine, mai ales că mi-am schimbat și numărul de pe tricou. Toată lumea încearcă să mă mobilizeze, să fac cât mai mult și să am cât mai multe reușite. Încerc să muncesc cât mai mult, să fiu umil și să îmi ajut echipa cât pot de mult. Rădoi mi-a dat foarte mare încredere. Avem discuții, îmi explică ce trebuie să fac. Îi plac tinerii și îi place să lucreze cu copiii“, a completat Ștefan Baiaram.
Pentru Universitatea Craiova, locul 5 în Superligă după 7 runde, urmează o partidă cu AFC Hermannstadt. Disputa cu ardelenii va avea loc joi, de la ora 21.00, pe stadionul „Gaz Metan“ din Mediaş.
Citeşte şi: „U“ Craiova – FC Botoşani 1-0 / Mirel Rădoi: „Meritam această victorie“ (VIDEO)