0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal74 de ani de iubire pentru CS Universitatea Craiova

74 de ani de iubire pentru CS Universitatea Craiova

Zi de mare sărbătoare în sânul familiei alb-albastre: Universitatea Craiova împlineşte 74 de ani de existenţă! Aşa cum era de aşteptat, evenimentul a fost cinstit ca atare. În primul rând, directorul CS Universitatea Craiova, Pavel Padea, alături de reprezentanţii secţiei de fotbal, Sorin Cârţu şi Marcel Popescu, au marcat aniversarea alături de prof. univ. dr. Cezar Ionuţ Spînu, rectorul Universităţii din Craiova.

„Astăzi se împlinesc 74 de ani de la înfiinţarea Clubului Sportiv Universitatea Craiova. Acest club a aparţinut dintotdeauna de Ministerul Educaţiei şi a reprezentat cu mândrie şi onoare craiovenii în competiţiile naţionale şi internaţionale şi o va face în continuare“, a declarat Pavel Badea, pentru GdS.

Fotbaliştii Ştiinţei au deschis anul şcolar în „Matei Basarab“, „Carol“ şi „Elena Cuza“

Apoi şi echipa de fotbal a Ştiinţei a avut activitate cu ocazia aniversării. Cum această zi specială a coincis şi cu începerea noului an şcolar, câţiva din fotbaliştii lui Mirel Rădoi, însoţiţi de o parte dintre juniorii clubului, au vizitat Liceul „Matei Basarab“ şi Colegiile „Elena Cuza“ şi „Carol“. Roguljic, Baiaram, Papp şi Raul Silva au împărţit orare, eşarfe şi fanioane cu Universitatea Craiova şi au urat elevilor un an şcolar cu multe împliniri.

Această zi de 5 septembrie este specială şi pentru antrenorul echipei secunde a Universităţii Craiova, Corneliu Papură, care a împlinit 49 de ani. GdS îi urează, cu acest prilej, un sincer „La mulţi ani!“, cu sănătate şi realizări profesionale nenumărate.

Ziua Ştiinţei se va încheia cu meciul din Superligă, de la Severin, alb-albaştrii urmând să o întâlnească de la ora 21.30, pe Farul Constanţa. Partida contează pentru etapa a 9-a.

Citeşte şi: Liga 4, Dolj / Rezultatele înregistrate în etapa a 2-a

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS