-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalSorin Cârţu: „Avem speranţe pentru derbiurile cu CFR şi FCSB“

Sorin Cârţu: „Avem speranţe pentru derbiurile cu CFR şi FCSB“

Preşedintele formaţiei Universitatea Craiova, Sorin Cârţu, a fost bulversat de modul cum s-a desfăşurat meciul cu Farul, dar s-a arătat bucuros că punctele au ajuns în Bănie.

„Din cauza unor astfel de meciuri m-am lăsat de antrenorat. Mi-ar fi fost greu să gestionez acum. Când eşti tânăr e altceva, deşi la final te bucuri de succes şi mai mult, când revii. La un moment dat era număraţi, dacă eram la box. Să revii de la 1-3 contra unei echipe care ne-a pus probleme, a jucat agresiv, e un rezultat super. Merită felicitaţi băieţii că nu au căzut, nu au fost copleşiţi. Probabil că la pauză Mirel a punctat decisiv unde s-a greşit.

Mă bucură revenirea lui Markovic, pentru că are calitate. E important pentru el să recidiveze. E bine şi pentru Nistor, pentru că a trecut printr-o perioadă mai grea. Trebuie să-l mobilizeze, să redevină jucătorul acela important care a fost pentru noi. Avem încă această rană deschisă, a eliminării din Europa. De necazul meciului de la Beer Sheva nu m-am mai uitat la niciun joc de campionat, am văzut numai partidele Universităţii Craiova. Avem speranţe pentru derbiurile cu CFR şi FCSB. Sunt meciuri de orgoliu, te obligă să fii la un nivel înalt“, a declarat Sorin Cârţu.

Citeşte şi: Markovic şi Ivan, convinşi că Ştiinţa va urca în clasament

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS