4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalRădoi a propus bine! Edi Iordănescu l-a convocat pe Bogdan Mitrea la naţională

Rădoi a propus bine! Edi Iordănescu l-a convocat pe Bogdan Mitrea la naţională

Edi Iordănescu a fost nevoit să îi găsească un înlocuitor lui Vlad Chiricheș în lotul echipei naționale a României pentru ultimele două partide din Liga Națiunilor. Selecționerul a decis să-l cheme pe Bogdan Mitrea, jucătorul Universității Craiova.

Potrivit reprezentanților Federației Române de Fotbal, Edi Iordănescu a decis să-l cheme la națională pe jucătorul celor de la Universitatea Craiova, Bogdan Mitrea, care a marcat aseară primul gol al oltenilor în meciul cu FCSB.

„După accidentarea suferită duminică de Vlad Chiricheș la echipa de club, staff-ul naționalei a decis să îl cheme pe fundașul Universității Craiova, Bogdan Mitrea. Jucătorul se va alătura tricolorilor în cursul zilei, revenind la echipa națională după aproape doi ani. Precedenta lui convocare a fost în noiembrie 2020″, se arată pe site-ul FRF.

„Bogdan Mitrea a fost convocat la Echipa națională de fotbal a României pentru meciurile cu Finlanda și Bosnia și Herțegovina. Mult succes!“, se arată şi în postarea pe Facebook a Universităţii Craiova.

Tamaş – nu, Mitrea – da!

Imediat după partida cu FCSB, Mirel Rădoi a vorbit despre înlocuitorul lui Vlad Chiricheș la națională. Fostul selecționer i-a propus pe Gabi Tamaș, dar și pe cel care chiar a fost chemat, Bogdan Mitrea.

„N-aș vrea să încep să-i fac selecția lui Edi. E clar că în momentul de față sunt mai mulți fundași centrali buni în Liga 1, nu doar la Craiova. Tamaș, de exemplu. Mai poate fi Mitrea, mai sunt mulți, nu vreau să creadă cineva că propun jucători la echipa națională. Știu cum e, pentru că am fost în locul lui Edi”, a spus Mirel Rădoi, după victoria Universității Craiova, 2-1, cu FCSB.

În vârstă de 34 de ani, fotbalistul a jucat până acum un singur meci sub tricolor, contra celor de la Belarus, partidă în care chiar a și marcat.

România va juca împotriva Finlandei pe 23 septembrie, la Helsinki, iar trei zile mai târziu pe Stadionul Giulești, tricolorii vor da piept cu Bosnia.

Citeşte şi: Sorin Cârţu a răbufnit: „Dau cu capul în gură, mă dau pe spate și primesc penalti!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS