Naţionala României o întâlneşte astăzi, de la ora 21.45, pe stadionul „Giuleşti“, pe Bosnia şi Herţegovina, în ultima etapă din Grupa 3 / Liga B a Ligii Naţiunilor. Confruntarea de la Bucureşti va fi arbitrată de o brigadă din Turcia, compusă din Halil Umut Meler (central), Cevdet Komurcuoglu, Ibrahim Çaglar Uyarcan (asistenţi) şi Yasar Kemal Ugurlu (rezervă). VAR-ul va fi asigurat de Mete Kalkavan şi Abdulkadir Bitigen.
Disputa din „Giuleşti“ este decisivă pentru tricolori, în privinţa rămânerii în Liga B a Ligii Naţiunilor. Pentru a evita retrogradarea, România are nevoie de o victorie cu Bosnia, dar şi ca Finlanda să nu câştige cu Muntenegru, la Podgorica.
Tricolorii sunt pregătiți pentru duelul cu bosniacii şi vor avea parte de o susţinere importantă: toate biletele scoase la vânzare au fost vândute!
Edward Iordănescu: „După Bosnia, focusul rămâne pentru analiză şi o decizie finală“
Selecţionerul României, Edward Iordănescu, a afirmat, duminică, într-o conferinţă de presă, că va urma o analiză a activităţii sale şi o decizie finală în ceea ce priveşte continuarea ca selecţioner.
„Acum îmi doresc să terminăm şi apoi focusul să rămână pentru analiză şi o decizie finală. Recunosc că îmi dă putere poziţia federaţiei şi mulţumesc pentru atitudine şi pentru sprijin. Ştiu că sunt foarte interesaţi de munca pe care o fac, de cum pregătim jocurile, şi probabil că văd perspective.
Nu pot să vorbesc în numele federaţiei, eu pot să vorbesc în numele meu. Chiar înainte de jocul cu Finlanda le-am spus jucătorilor că am biletul luat pentru data de 8 octombrie, pentru a merge la Frankfurt la tragerea la sorţi. Şi trebuie să merg în calitate de selecţioner! Dar le-am spus că dacă nu văd ceea ce aştept, semnalele pe care le căutăm, dacă nu văd că încearcă să schimbe spiritul, mentalitatea, să lucreze altfel împreună, eu nu mă urc în acel avion. Pentru că trebuie să ne demonstrăm noi nouă că putem. Mai avem o şansă, dacă răspunsul este complet, cu siguranţă şi poziţia mea va fi una mai de încredere. Aşteptăm acest joc şi apoi tragem linie şi discutăm. Eu sper să nu retrogradăm“, a declarat Iordănescu.
„Am avut ghinioane“
„Important este să vedem cum terminăm, să aducem trei puncte în acest ultim joc, pentru că pot conta şi în economia clasamentului, dar şi ca impresie (…) Trebuie să schimbăm gândirea, mentalitatea. Şi eu ştiu că sunt lucruri care nu funcţionează, ştiu că a arătat urât dubla cu Muntenegru, dar în acelaşi timp cred că ne lipseşte şi şansa şi am avut multe ghinioane“, a adăugat acesta.
„Trebuie să plecăm de la ideea că venim după un joc în Finlanda unde nu ne-am atins obiectivele propuse şi anume cele trei puncte. Consider că este încă un joc în care meritam mai mult şi puteam mai mult (…) Ultimul joc e clar că reprezintă cele trei puncte, să avem şansă să urcăm un loc în clasament. Dacă vom intra cu atitudinea corectă, şi nu avem motive să nu o facem, dacă intrăm cu energie şi dacă vom avea şi inspiraţie în alegerea unui ‘unsprezece’ competitiv, cu siguranţă vom avea şansa unui rezultat pozitiv. Dar aşteptaţi-vă la un joc extrem de disputat şi la un adversar care va veni mult mai degajat şi mai determinat decât mulţi anticipează. Ei nu au nimic de pierdut, vin cu spirit, cu încredere, cu energie“, a conchis tehnicianul.
Prevljak: „Cred că suntem uşor favoriţi cu România“
Smail Prevljak, unul dintre fotbaliştii importanţi ai Bosniei, a declarat că selecţionata ţării sale este în mare formă. El a mai spus că Bosnia este „uşor favorită“ în partida cu reprezentativa României, de la Bucureşti, din Liga Naţiunilor.
„Noi suntem într-o formă foarte bună şi de aceea cred că suntem uşor favoriţi. Însă chiar dacă suntem pe primul loc al grupei şi ne-am asigurat promovarea în Liga A, pe terenul de fotbal totul e posibil“, a afirmat Prevljak, citat de Agerpres.
Autor al unicului gol din partida tur, atacantul bosniac susţine că naţionala României are calitate: „În meciul din Bosnia s-a văzut că echipa României are calitate. Nu am avut un meci uşor atunci. Acum jucăm în deplasare şi cu siguranţă nu va fi un meci simplu pentru noi“.
Citeşte şi: România U19 a remizat la zero şi cu Lituania, la Voluntari