Echipa secundă a clubului Universitatea Craiova a înregistrat cel de-al treilea eșec din acest sezon. „Satelitul“ Științei a pierdut, scor 0-2, partida susținută vineri, pe stadionul „Extensiv“, în fața formației Petrolul Potcoava. Disputa a contat pentru etapa a 6-a din Liga 3, seria 6.
A fost un meci cu două reprize distincte. Prima controlată în totalitate de alb-albaștri, dar cu puține ocazii clare. Cea de-a doua a fost adjudecată de gruparea din Olt, care a marcat de două goluri, dar o putea face de mai multe ori.
„Satelitul“, mult prea visător
Deși jocul a fost condus în mare măsură de juniorii Științei, cei care au deschis scorul au fost oaspeții. A fost un contraatac rapid, pe fondul unei poziționări greșite a apărătorilor „satelitului“, finalizat cu un șut de la 15 metri, la vinclu, de către Andrei Cîrciumaru (’51, 0-1).
Golul i-a destabilizat pe puștii Craiovei, care au mai încasat un gol aiurea. A fost un corner executat de pe stânga, mingea a căzut în careu, Șofaru a șutat în blocaj, balonul i-a revenit și l-a „bubuit“ de la 8 metri, fără să-i lase vreo șansă lui Popescu (’59, 0-2).
De menționat faptul că din minutul 69 gazdele au evoluat în inferioritate numerică, după ce Eduard Dina a văzut cel de-al doilea cartonaș galben și, implicit, pe cel roșu.
Elevii lui Corneliu Papură și Dragoș Bon s-au zbătut să marcheze și să revină în joc, dar în zadar.
Oaspeții au avut și șansa golului trei, dar Șofaru a nimerit bara din stânga a porții, dintr-o lovitură de pedeapsă (’87).
Universitatea II Craiova: L. Popescu – Nițuică (’82, Matei), E. Dina, Brășfăleanu, Olteanu – Sala, Domnu (’82, Croitoru), Mitru (’59, Stana) – Bană (’46, Neață), Melniciuc (’54, Șandru), Călin.
Antrenori: Corneliu Papură, Dragoș Bon.
Petrolul Potcoava: Cîrstea – E. Militaru, M. Militaru, Bîrlădeanu, Șofaru, Vlad (’84, Răcăleanu), Cîrciumaru, Enăchioaia, Strejescu, Țone, Alexe (’78, Giogîrdac). Antrenor: Iulian Pîrvulescu.
În etapa viitoare, Universitatea II Craiova va evolua pe terenul Vediței Colonești. De reamintit faptul că „satelitul“ Științei va susține marți, 4 octombrie, de la ora 15.00, tot pe „Extensiv“, meciul cu Sporting Roșiori, restant din runda 5.
Liga 3, seria 6 – etapa 6
Vineri, 30 septembrie: Universitatea II Craiova – Petrolul Potcoava 0-2.
Sâmbătă, 1 octombrie: Sporting Roşiori – Minerul Costeşti 5-0, Cozia Călimăneşti – Flacăra Horezu 0-1, Viitorul Dăeşti – Vediţa Coloneşti 1-0.
Duminică, 2 octombrie: CSM Alexandria – Cetatea Turnu Măgurele 7-1.
Clasament:
Citește și: S-au stabilit grupele Cupei României, ediţia 2022 – 2023. Vezi distribuţia!