4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalEdi Iordănescu a anunțat când va pleca de la naționala României

Edi Iordănescu a anunțat când va pleca de la naționala României

Prima reprezentativă a României a avut noroc la tragerea la sorți a preliminariilor pentru Euro 2024, tricolorii evitând numele mari ale „Bătrânului Continent“. România a fost repartizată în Grupa I, acolo unde va da peste Elveția, Israel, Kosovo, Belarus și Andorra. Primele două clasate vor obține calificarea la turneul final european găzduit de Germania.

„Pentru mine această prezenţă la turneul final este obligatorie“

Selecţionerul Edi Iordănescu are un obiectiv clar: calificarea la turneul final, iar în cazul în care îl va rata va renunţa la echipa României.

„Suntem într-un proces accentuat de culegere de date despre adversare. Încercăm să analizăm cât mai bine. Am încredere că echipa naţională are şansa ei, o şansă mare pentru a merge la turneul final. Este o grupă echilibrată, mai de preferat decât au fost alte grupe care arătau groaznic pentru noi. Elveţia este văzută ca favorită, dar asta nu înseamnă că nu vom intra cu încredere, că nu ne vom juca şansa. Cu siguranţă mergem spre obiectiv, calificarea la turneul final! Pentru mine această prezenţă la turneul final este obligatorie, altfel este capăt de drum“, a declarat Edi Iordănescu, într-o conferință de presă.

„Nu putem să scoatem din ecuaţia calificării nici Kosovo, nici Belarus, nici Israel. Fiecare echipă are şansa ei, noi trebuie să o valorificăm. Trebuie să ne ridicăm nivelul şi este foarte important ca jucătorii noştri să reuşească la nivel de cluburi să se impună şi să vină la echipa naţională cu parametri optimi. E foarte important să începem bine. Trebuie să reuşim să câştigăm o echipă de LC, putem să arătăm solid. Hârtia arată un debut teoretic accesibil, însă finalul e de foc, cu Israel în deplasare şi Elveţia acasă. E nevoie ca atunci să ai o marjă de control. Cu siguranţă trebuie să ne ridicăm nivelul, să arătăm altă convingere şi altă eficienţă. Grupa este foarte echilibrată, dar trebuie să privim cu încredere. Puteam să cădem mult mai rău. Trebuie să ţintim cât mai sus. De ce nu? Chiar să atacăm primul loc”, a completat Edi Iordănescu.

Programul României în preliminariile pentru EURO 2024

Meciurile din preliminariile EURO 2024 se vor disputa în perioada martie – noiembrie 2023, urmând a fi decise 20 dintre calificate (primele două din fiecare grupă).
Alte 3 reprezentative îşi vor câştiga locul la turneul final în urma play-off-urilor Nations League, în martie 2024. Germania, țara gazdă, este calificată din oficiu.

Iată „tabloul“ jocurilor:

25 martie 2023
ora 18:00 | Belarus – Elveția
ora 20:45 | Andorra – ROMÂNIA, Israel – Kosovo

28 martie 2023
ora 20:45 | ROMÂNIA – Belarus, Kosovo – Andorra, Elveția – Israel

16 iunie 2023
ora 20:45 | Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția

19 iunie 2023
ora 20:45 | Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra

9 septembrie 2023
ora 18:00 | Andorra – Belarus
ora 20:45 | ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția

12 septembrie 2023
ora 20:45 | ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra

12 octombrie 2023
ora 20:45 | Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția

15 octombrie 2023
ora 18:00 | Elveția – Belarus
ora 20:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel

18 noiembrie 2023
ora 18:00 | Belarus – Andorra
ora 20:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo

21 noiembrie 2023
ora 20:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus.

Turneul final al EURO 2024 va avea loc în perioada 14 iunie-14 iulie 2024.

Citeşte şi: Conference League | Programul meciurilor din etapa 4

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS