0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalFCU – Farul 1-2 | Hagi a învins în Bănie şi cu juniori pe teren

FCU – Farul 1-2 | Hagi a învins în Bănie şi cu juniori pe teren

FCU Craiova nu a reuşit să „strice” calculele hârtiei în meciul cu liderul Farul Constanţa. Echipa patronată de familia Mititelu a pierdut, scor 1-2, partida susţinută vineri seară, pe teren propriu, contra „marinarilor”, din etapa 16 a Superligii.

De menţionat că antrenorul oaspeţilor, Gică Hagi, a utilizat un jucător de 16 ani, Borza, care a şi marcat, şi unul de 15, Stoian!

FCU a început bine şi a încheiat prost

Craiovenii au deschis scorul rapid, în minutul 8. Achim a interceptat o pasă greşită a lui Băluţă, i-a pasat lui Ganea, care a înaintat periculos în stânga şi i-a pasat în centrul careului lui Baeten, iar acesta a plasat mingea lângă bara din stânga.

„Marinarii“ au fost la un pas de egalare prin craioveanul Tudor Băluţă, care a şutat cu efect, din afara careului mare, în bara din stânga porţii (’15).
O altă fază importantă a avut-o Borza, care a şutat puternic, din voleu, de la 17 metri, dar Robert Popa a plonjat şi a acordat corner (’27).

Farul a reuşit să marcheze prin Borza, cu un şut puternic de la circa 20 de metri lângă bara din dreapta a porţii (’35, 1-1).

Oaspeţii au preluat conducerea prin Mihai Popescu, cu o reluare din faţa porţii (’51, 1-2).

O mare ocazie de gol irosită de FCU i-a aparţinut lui Bauza, care a scăpat singur cu portarul, dar nu a reuşit să trimită pe lângă acesta (’75).
O şansă de gol egalizator a irosit-o şi Bahassa, la şutul căruia s-a opus Larie (’90+2).

Statistica meciului:

Statistică oferită de flashscore.ro

FCU: R. Popa – Negru (’79, Sidibe), Duarte, Grigore, Huyghebaert – Asamoah (’85, Marquet), V. Achim – Baeten (’61, Iancu), Bauza, Ganea (’46, Bahassa) – Chiţu (’79, Blănuţă). Antrenor: Paul Răducan.

Farul: Aioani – Sîrbu, Larie, M. Popescu, Borza (’69, Corinus) – Artean, T. Băluţă, Grameni (’69, Casap) – Torje (’60, Doukure), Alibec, Pitu (’88, D. Stoian). Antrenor: Gică Hai.

Cartonaşe galbene: Baeten ’37 / Larie ’70, T. Băluţă ’75.
Au arbitrat: Iulian Călin – Ciprian Danşa, Andrei Constantinescu; Andrei Moroiţă.
VAR: Florin Andrei, Ionel Dumitru.
Observatori: Adrian Comănescu, Ion Căţoi.

În runda viitoare, FCU Craiova va evolua în Ardeal, împotriva formaţiei CFR Cluj, campioana României. La rândul său, Farul va juca la Ovidiu – Constanţa împotriva echipei CS Mioveni.

Superliga, etapa 16

Vineri, 28 octombrie:
Chindia – Botoșani 2-2
FCU – Farul 1-2
Sâmbătă, 29 octombrie:
ora 19.00: Voluntari – Petrolul
ora 21.30: Sepsi – „U“ Craiova
Duminică, 30 octombrie:
ora 18.15: UTA – Argeş
ora 21.00: Rapid – CFR Cluj
Luni, 31 octombrie:
ora 18.00: Mioveni – Hermannstadt
ora 21.00: U Cluj – FCSB

Clasament:

Citeşte şi: Sepsi – „U“ Craiova | Meci greu, speranţe mari! Rădoi: „Să sperăm că vine şi a patra victorie“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS