-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAlb-albaştrii, bucuroşi că au scăpat cu bine de „teza“ de la Sfântu Gheorghe

Alb-albaştrii, bucuroşi că au scăpat cu bine de „teza“ de la Sfântu Gheorghe

Universitatea Craiova şi-a trecut în cont o victorie pe cât de importantă, pe atât de contestată la Sfântu Gheorghe şi asta pentru că Sepsi a controlat în totalitate ultimul sfert de oră, în care a irosit ocazii uriaşe. Evoluţia a fost taxată şi de propriul antrenor, Mirel Rădoi, dar şi jucătorii au admis că jocul a „scârţâit“ din nou. După Vătăjelu, şi Dan Nistor, respectiv Bogdan Mitrea au fost fair-play şi au recunoscut că victoria este norocoasă. Cei doi amintesc însă că şi alb-albaştrii au avut parte de dispute cu final trist în acest sezon, în partide în care s-au întrecut în ratări.

„Ne bucurăm foarte mult pentru aceste trei puncte. Au fost destul de norocoase, pentru că cei de la Sepsi au avut foarte multe ocazii, dar ne bucurăm, pentru că şi când jucăm mai puţin bine câştigăm. Nu neapărat tot timpul ies lucrurile aşa cum vrei. De exemplu, la meciul cu Voluntari am jucat bine şi am făcut egal. Ne bucurăm pentru aceste trei puncte şi de aici încolo sperăm să urcăm în clasament“, a comentat Nistor, mulţumind celor care au crezut în revenirea sa: „Am avut o perioadă destul de grea, o ştiţi şi dumneavoastră, dar mă bucur că mi-am revenit. Pe această cale vreau să mulţumesc familiei, care a fost alături de mine, lui Mister (Mirel Rădoi – n.r.) care mi-a dat încrederea de care avem nevoie. Îmi doresc să fiu sănătos, restul… ce o vrea Dumnezeu“.

„Nu am încercat să facem un joc pragmatic, doar că aşa s-a întâmplat“

La rândul său, Bogdan Mitrea a recunoscut că Universitatea Craiova nu a avut forţa să iasă din clincliul covăsnenilor.

„Cei de aici (de la Sf. Gheorghe – n.r.) m-au primit frumos şi le mulţumesc pe această cale. A fost puţin ciudat să intru în vestiarul oaspeţilor la început, dar ăsta este fotbalul. N-am crezut că în doar două luni revin ca adversar. Ştiam că ne aşteaptă un meci greu, aşa cum a şi fost, dar sunt fericit. Am câştigat şi cu noroc, ăsta este adevărul, dar aşa-i în fotbal, câteodată ai, câteodată nu ai. Să ne înţelegem: noi nu am încercat să facem un joc pragmatic, doar că aşa s-a întâmplat. E meritul lor (al covăsnenilor – n.r.) că ne-au înghesuit spre sfârşit. Nu a fost strategia noastră, de la început am vrut să atacăm. Au fost meciuri când am avut şi noi ocazii şi am pierdut puncte, cum ar fi cu Argeş, Voluntari. Am început să fim mai pragmatici şi sperăm să continuăm la fel. Spectacolul, mai încolo…“, a comentat Mitrea.

„Încet-încet o să ajungem echipa aceea pe care şi-o doreşte toată lumea“

Mijlocaşul Dan Nistor consideră că echipa este pe un drum ascendent şi este convins că în curând rezultatele bune vor fi însoţite de evoluţii consistente.

„Încet-încet o să ajungem echipa aceea pe care şi-o doreşte toată lumea. Avem o serie destul de bună, dar nu trebuie să ne oprim aici. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, pentru că mai este foarte mult de muncă. Este abia prima etapă din retur şi mai avem foarte multe meciuri de disputat şi sperăm să câştigăm la fiecare meci punct sau puncte“, a concluzionat Nistor.

„Cu meciul de Cupă avem patru victorii consecutive. Duceam o lipsă de constanţă şi sper ca această serie de rezultate pozitive să ţină cât mai mult. Noi privim cu optimism viitorul“, a subliniat Bogdan Mitrea, la rândul său.

Tunurile, îndreptate spre U Cluj

Pentru Universitatea Craiova urmează un meci cu U Cluj, o echipă suferindă. Disputa cu „şepcile roşii“ va avea loc sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 21.00, pe stadionul „Ion Oblemenco“.

„Urmează un meci foarte greu, cu o echipă de mare tradiţie a fotbalului românesc. Sperăm să avem publicul aproape şi cu siguranţă vor fi foarte multe persoane la stadion care să ne încurajeze şi să ne ducă spre victorie. Luăm totul pas cu pas. E bine că încet-încet se leagă anumite lucruri foarte frumoase în echipă şi se vede de la meci, la meci că facem ce ni se comunică la antrenamente“, a comentat Dan Nistor.

Citeşte şi: Mirel Rădoi surprinde: „Victoria nu e meritată!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS