7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 3 | Deplasări dificile pentru Universitatea II Craiova şi ACSO Filiaşi

Liga 3 | Deplasări dificile pentru Universitatea II Craiova şi ACSO Filiaşi

Sfârşitul de săptămână se anunţă dificil pentru cele două formaţii ale Doljului de la Liga 3, care programează etapa a 12-a.

Astfel, Universitatea II Craiova o va întâlni duminică, 13 noiembrie, de la ora 14.00, în Teleorman, cu CSM Alexandria, una dintre formaţiile cu gânduri de promovare. Acesta este ultimul meci din seria 6, asta pentru că formaţia gazdă a evoluat joi în Cupa României, unde a pierdut cu 4-0 în faţa celor de la U Cluj.
Disputa de pe stadionul „Peco“ va fi arbitrată de Mihai Motan (Târgovişte), ajutat de asistenţii Răzvan Dobre (Şotânga), Gabriel Catană (Târgovişte). Delegat de joc va fi Viorel Leşeanu (Giurgiu), în timp ce observator din partea CCA a fost desemnat Bogdan Velicu (Bucureşti).

La rândul său, ACSO Filiaşi va juca în Vale, la Jiul Petroşani. Disputa cu „minerii“ va avea loc sâmbătă, de la ora 14.00, pe stadionul „Petre Libardi“. Brigada de arbitri va fi compusă din centralul Claudiu Ştef (Târgu Mureş) şi asistenţii Petrică Cîmpeanu şi Claudiu Giorgiu (ambii din Cluj). Delegat FRF va fi Iosif Chirilă (Alba Iulia), iar observator CCA Ciprian Trancă (Timişoara).

Liga 3 | Programul meciurilor din etapa a 12-a:

Seria 6:

Vineri, 11 noiembrie: Minerul Costeşti – Vediţa Coloneşti 2-0.
Sâmbătă, 12 noiembrie – ora 14.00: Sporting Roşiori – Viitorul Dăeşti, Cozia Călimăneşti – Petrolul Potcoava, Flacăra Horezu – Cetatea Turnu Măgurele.
Duminică, 13 noiembrie – ora 14.00: CSM Alexandria – Universitatea II Craiova.

Clasament: 1. Roşiori 23 puncte (26-10), 2. Alexandria 22 (16-5), 3. Măgurele 20 (18-17), 4. Horezu 18 (10-10), 5. Craiova II 15 (15-7), 6. Dăeşti 15 (10-12), 7. Călimăneşti 13 (11-13), 8. Potcoava 13 (8-10), 9. Costeşti 11 (7-20), 10. Coloneşti 5 (5-22).

Seria 7:

Vineri, 11 noiembrie: Gilortul Târgu Cărbuneşti – Retezatul Hațeg 2-0, CSM Deva – Viitorul Şimian 2-1.
Sâmbătă, 12 noiembrie – ora 14.00: Voinţa Lupac – Armata Aurul Brad, Jiul Petroşani – ACSO Filiaşi, Progresul Ezeriş – Viitorul Pandurii II Târgu Jiu.

Clasament: 1. Deva 30 (34-7), 2. Filiaşi 28 (29-12), 3. Cărbuneşti 25 (19-14), 4. Şimian 22 (28-20), 5. Petroşani 18 (20-10), 6. Lupac 17 (17-13), 7. Târgu Jiu II 8 (14-32), 8. Hațeg 6 (10-23), 9. Ezeriş 5 (9-27), 10. Brad 2 (14-36).

Citeşte şi: Cupa României | FCU – Voluntari 1-0. Napoli a venit cu norocul

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS