0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalSuperliga | Sfârșit de săptămână plin cu acțiuni pentru Universitatea Craiova

Superliga | Sfârșit de săptămână plin cu acțiuni pentru Universitatea Craiova

Reprezentanții Universității Craiova au avut și vor avea parte de un weekend plin, fiind foarte preocupați de apropierea față de fani, mici sau mari, și de comunitate.

La doar câteva săptămâni de la participarea unei delegații alb-albastre la CN „Frații Buzești“, cu ocazia împlinirii a 140 de ani existență, astăzi a fost vizitat Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu“ Craiova. Știința a fost reprezentată de fundașul Bogdan Vătăjelu, căpitanul echipei în absența lui Nicușor Bancu. „Vătă“ a vorbit cu micii militari despre visurile copilăriei, despre sacrificii, familie și aspirații. A făcut o sesiune cu autografe și a făcut cadou instituției tricoul său de joc, primind în schimb multă căldură și promisiunea susținerii în viitorul meci de pe stadionul „Ion Oblemenco“, cu FCU, și nu numai.

Bancu trage tare ca să revină

Și pentru că tot i-am pomenit numele lui Nicușor Bancu, oficialii clubului au prezentat pe pagina clubului de Faceook un scurt filmuleț cu acesta. Căpitanul efectuează unul dintre antrenamentele de recuperare după intervenția suferită la genunchiul piciorului stâng.

„Nicușor Bancu ne-a dovedit că este un luptător, revenind de fiecare dată și mai puternic. Așa se va întâmpla și acum! Suntem alături de tine, căpitane!“, a fost mesajul care a însoțit scurta filmare.

Selecții în Calafat

Acțiunile din această săptămână vor lua sfârșit duminică, atunci când o delegație importantă a Universității Craiova, formată din antrenorii CCJ și câțiva dintre conducători, vor merge la Calafat în căutarea unor noi talente.

„Calafat, vine Știința la tine!

Clubul Universitatea Craiova continuă acțiunile de selecție și anunță că duminică, 27 noiembrie 2022, ora 12.00, pe stadionul ’Dunărea’, va organiza un trial cu copii din toată zona de Sud a județului Dolj.

În cadrul acestei acțiuni de selecție vor fi prezenți antrenorii Marius Sava (grupa 2011), Filip Popescu (grupa 2012), Gabriel Velcovici (grupa 2013) și Mădălin Murgan (grupa 2014). Toți copiii sunt așteptați până în ora 11.30, echipați corespunzător.

Avem pregătite multe surprize pentru cei mai mici fotbaliști care vor fi prezenți la această acțiune: magazinul mobil va fi prezent cu cele mai noi produse alb-albastre, în timp ce mascotele Simba și Lionelu vor întreține atmosfera.

Toți puștii sunt așteptați pentru a-și demonstra abilitățile în fața antrenorilor din cadrul Centrului de Copii și Juniori și pentru a avea o șansă să îmbrace în viitor tricoul Campioanei unei Mari Iubiri.

Ne vedem la Calafat!“, se arată într-un comunicat al grupării oltene.

Mirel Rădoi și „leii“ lui, pregătesc meciul cu Chindia

În tot acest timp, echipa mare a Universității Craiova pregătește minuțios partida restantă cu Chindia Târgoviște. Disputa cu dâmbovițenii se va desfășura marți, de la ora 19.00, pe stadionul „Ilie Oană“ din Ploiești, și va conta pentru etapa 6 din Superligă.

Citește și: CM 2022 Qatar | Istvan Kovacs, delegat la două meciuri din acest weekend

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS