-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalPeluza Nord Craiova contestă vehement noul format al Cupei României

Peluza Nord Craiova contestă vehement noul format al Cupei României

Peluza Nord Craiova, galeria Universităţii, contestă vehement noul format al Cupei României, pe care-l consideră „absurd“. Prezente peste tot în ţară după Ştiinţa, facţiunile care formează galeria alb-albaştrilor au decis să nu facă deplasarea nici la Piteşti, pentru meciul de mâine, din etapa 3 a Grupei D, contra echipei FC Argeş.

„Miercuri, 07.12.2022, Universitatea Craiova joacă în Trivale, intr-un format al Cupei Romaniei pe care îl considerăm absurd. Peluza Nord Craiova nu se va prezenta nici la acest meci, aşa cum a procedat şi la precedentele două, în semn de protest faţă de formatul impus de FRF acestei competiţii de tradiţie.

Vom participa la meciurile din Cupa României doar după aceste faze ale grupelor, atunci când competiţia va reveni la normal, adică în fazele eliminatorii, urmând să procedăm la fel şi în sezonul viitor dacă FRF menţine bazaconia.

Dacă vom fi prezenţi vreodată în faza grupelor în Cupa României, va fi atunci când vom considera ca Ştiinţa are nevoie de noi împotriva unor rivali, aşa cum am făcut şi cu echipa a II-a în 2018.
Rugăm suporterii Ştiinţei să lase sectorul oaspeţi gol şi pe stadionul ‘Nicolae Dobrin’, asa cum va face Peluza Nord.

Îi îndemnăm însă pe toţi să vină luni, 12.12.2022, la Mioveni, pentru a o readuce împreună pe Ştiinţa pe drumul victoriilor şi al speranţelor!“, se arată într-un comunicat al Peluzei Nord Craiova.

Partida FC Argeş – Universitatea Craiova este programată miercuri, de la ora 17.00, pe stadionul „Nicolae Dobrin“.

Cupa României | Programul meciurilor din etapa 3, ultima din faza grupelor:

Grupa A:
Marţi, 6 decembrie – ora 19.00:

Sepsi Sfântu Gheorghe – FC Voluntari,
Petrolul Ploieşti – FCU Craiova,
Unirea Slobozia – Dinamo.
Clasament:
1.Sepsi 6 puncte (golaveraj 6-3)
2.FCU 4 (1-0)
3.Voluntari 3 (1-1)
4.Dinamo 1 (2-3)
5.Slobozia 1 (0-1)
6.Petrolul 1 (1-3)

Grupa B:
Joi, 8 decembrie – ora 20.00:
AFC Botoşani – FCSB,
CS Mioveni – UTA Arad,
Oţelul Galaţi – Gloria Buzău.
Clasament:
1.Mioveni 6 (2-0)
2.UTA 4 (5-3)
3.Botoşani 3 (1-1)
4.FCSB 2 (2-2)
5.Galaţi 1 (0-1)
6.Buzău 0 (1-4)

Grupa C:
Miercuri, 7 decembrie – ora 14.00:
CSM Alexandria – CSC Dumbrăviţa;
ora 20.00: Farul Constanţa – CFR Cluj,
U Cluj – Rapid.
Clasament:
1.CFR Cluj 4 (6-1)
2.U Cluj 4 (5-1)
3.Farul 4 (4-2)
4.Rapid 3 (4-3)
5.Alexandria 1 (2-6)
6.Dumbrăviţa 0 (1-9)

Grupa D:
Miercuri, 7 decembrie – ora 17.00:

FC Argeş – Universitatea Craiova,
AFC Hermannstadt – Chindia Târgovişte,
CS Ocna Mureş – Minaur Baia Mare.
Clasament:
1.Universitatea Craiova 4 (3-1)
2.Ocna Mureş 4 (2-1)
3.Hermannstadt 3 (3-4)
4.Argeş 2 (1-1)
5.Baia Mare 1 (2-3)
6.Chindia 1 (1-2)

Primele două echipe clasate în fiecare grupă se califică în sferturile de finală. Câștigătoarele grupelor vor disputa meciurile din sferturile de finală pe teren propriu.

Citeşte şi: Cupa României | Mihai Căpăţînă şi Mirel Rădoi vor să-şi îndulcească suporterii (VIDEO)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS