Înfrângerea de la Pitești, 1-2 cu FC Argeș, coroborată cu eliminarea din Cupa României, au condus la ruptura definitivă dintre antrenorul Mirel Rădoi și conducătorii Universității Craiova. În primă fază, la cald, tehnicianul de 41 de ani a afirmat că nu demisionează, dar se pare că s-a răzgândit la scurt timp.
Despre jocul din Trivale a avut un discurs tranșant, critic la adresa jucătorilor.
„Am avut situații bune de a marca… Cinci situații de a marca! Am început bine repriza a doua, apoi, pe un moment de relaxare, a venit golul. După aceea nu am avut inițiativă. După golul doi nu am avut încredere. Nu am mai atacat profunzimea, pentru că făceam linia destul de sus. Nu am putut să egalăm. Cu un rezultat de egalitate ne-am fi calificat.
Semnale sunt pentru mine altele. Pentru mine e un semnal puternic (n.r. din partea conducerii). Alte semnale nu accept, că nu am telefonul la mine. Dacă vrem să facem ceva, vorbim în față ca bărbații.
Partida asta dacă am pierdut-o, am avut situații de a marca. Nu am cum să vă spun ce am discutat (n.r. cu jucătorii în vestiar). Puteam să tranșăm această calificare”, a spus Mirel Rădoi, la flash interviul de la Digi.
Contre cu Sorin Cârțu
Apoi, la interviurile de la zona mixtă și-a anunțat demisia, fiind acid la adresa președintelui Sorin Cârțu.
„Semnalele care au tot fost după această partidă pentru mine au fost clare. Rezultatele nu sunt consecința unui joc slab. Dacă m-aș lua după nea Sorin (Cârțu – n.r.), ar fi consecința unui joc slab. O să îi predau lui legitimația să revină la echipă. Înceamnă că a înțeles greșit mesajul. Am cugetat la ceea ce s-a întâmplat. Acum am luat decizia!
În momentul în care stai și le pui cap la cap… Am tot colectat informații și lucrurile care s-au spus, iar multe dintre ele au venit din interior. Decât să fie o situație implozivă la club, mai bine plec. Orice aș face… M-ați criticat că m-am luat de jucători… Dacă eu nu am dreptul să o fac… Cei care conduc au dreptul…
Trebuie să se termine lucrurile astea, pentru că altfel Craiova nu va ajunge să câștige titlul. Nu făceam altceva decât să ne păcălim singuri. Îmi pare său că nu am reușit să ne calificăm în Cupă și îmi pare rău pentru ceea ce las în vestiar. Am ajuns la concluzia că nu pot să fac mai mult. Au apărut aceste lucruri care nu fac decât să dinamiteze și mai mult…“, a spus Mirel Rădoi, conform prosport.ro.
Citește și: Cupa României | FC Argeş – Universitatea Craiova 2-1. Încă o ruşine, Ştiinţa nu-şi revine!