Decarul formației Universitatea Craiova, Ștefan Baiaram, a fost supus astăzi unei intervenții chirurgicale la piciorul stâng. Operația a avut loc la Barcelona și a decurs perfect, după cum a anunțat clubul.
„Ștefan Baiaram a avut parte astăzi de o intervenție minoră și va reveni pe gazon în aproximativ 4-6 săptămâni. Operația a avut loc la Barcelona“, a anunțat clubul.
La rândul său, „Fane“ i-a mulțumit chirurgului și clubului că a făcut posibilă această intervenție și a promis suporterilor Științei că va reveni mai puternic.
„Vreau să mulțumesc doctorului Ramon Cugat pentru profesionalismul de care a dat dovadă, cât și echipei mele, Universitatea Craiova, pentru sprijinul acordat. Promit că după această experiență o să revin mult mai puternic“, a scris Ștefan Baiaram, pe contul său de Facebook.
Citește și: Amical | Universitatea Craiova – Kecskemeti, scor 3-1. Semne bune din Antalya