2.6 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalNicolo Napoli, împăcat cu remiza din meciul cu UTA. Mititelu, înfuriat!

Nicolo Napoli, împăcat cu remiza din meciul cu UTA. Mititelu, înfuriat!

FCU Craiova a remizat cu UTA Arad în Bănie, 1-1, la capătul unui meci modest. La finalul întâlnirii, antrenorul echipei oltene, Nicolo Napoli, a afirmat că scorul de pe tabelă este just.

Am făcut o primă repriză foarte bună. Am avut avantaj. Am avut și ocazia să facem 2-0. Repriza a doua nu a fost bună. Rezultatul de egalitate este unul meritat. În repriza a doua nu am făcut pressing, nu am avut ocazii. Cred că rezultatul de 1-1 este unul just. S-au retras (jucătorii lui n.r.), au lăsat spațiu, (Postolachi – n.r.) a rămas singur cu portarul și au marcat golul“, a spus Nicolo Napoli.

Acesta l-a „înţepat“ pe patronul Mititelu pentru condiţiile de pregătire din acest început de an: „Am făcut pregătirea la bază, un meci amical cu Mioveni… Am lucrat miuțe, jocuri între noi, dar astăzi repriza a doua nu a fost bună. Sper că patronul înțelege că noi avem nevoie de un vârf în față, care să facă treabă bună“.

Întrebat despre posibil vânzare a lui Bauza, la FCSB, Napoli a spus: „Asta nu este treaba mea. Vorbiți cu patronul. Este un fotbalist bun. Vedem ce se întâmplă“.

Mititelu, supărat foc pe Nicolo Napoli

Evoluţia din partea a doua a meciului, rezultatul final şi declaraţiile antrenorului italian nu i-au picat bine deloc lui Adrian Mititelu. Se pare că acesta este decis să-i dea un ultimatum lui Nicolo Napoli, mai exact să câştige duminică, la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi.

Şi Mititelu jr. a fost foarte tensionat. Acesta a sărit să lovească un suporter prezent în zona autocarelor, dar forţele de ordine au fost vigilente şi au aplanat incidentul.

În urma acestui rezultat, FCU Craiova ocupă locul 10, cu 24 de puncte, la egalitate cu Hermannstadt și Botoșani. UTA Arad a rămas pe locul 15, cu 20 de puncte.

Citeşte şi: Superliga | FCU – UTA 1-1. Un punct, în iarbă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS