2.6 C
Craiova
duminică, 17 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalFCU închide porţile stadionului înaintea Comisiei de Disciplină

FCU închide porţile stadionului înaintea Comisiei de Disciplină

Oficialii clubului FCU Craiova 1948 au anunţat, miercuri, printr-un comunicat, că spectatorii nu vor mai avea acces la meciurile echipei lui Adrian Mititelu pe teren propriu, pe o perioadă nedeterminată. Decizia conducerii clubului oltean vine în urma suspendării definitive a partidei cu Sepsi Sfântu Gheorghe, de duminică, din cauza scandărilor suporterilor celor două echipe.

Totodată, FCU Craiova precizează că va solicita FRF şi autorităţilor statului adoptarea unei legislaţii care să prevină astfel de manifestări.

„Având în vedere evenimentele din ultima perioadă, prin care unii dintre membrii galeriei s-au dedat la acte huliganice contrare legii şi regulamentelor FRF, prin care s-au creat prejudicii uriaşe pentru club şi luând în calcul ameninţările directe cu privire la producerea unor alte evenimente care să conducă la pagube pentru club, am luat următoarele hotărâri:

1) Desfăşurarea meciurilor pe teren propriu, fără spectatori, pe o perioadă nedeterminată;
2) Efectuarea de demersuri către FRF şi autorităţile statului în vederea adoptării de urgenţă a unei legislaţii care să prevină aceste manifestări;
3) Clubul va comunica procedura prin care cei care au achiziţionat abonamente vor putea să primească contravaloarea acestuia.

Clubul îşi exprimă regretul profund faţă de suporterii loiali ai clubului, în special faţă de abonaţi sau de cei de bună-credinţă, care nu au nicio vină şi care suportă consecinţele“, au transmis reprezentanţii echipei FCU Craiova pe pagina oficială de Facebook.

Se aşteaptă şi verdictul Comisiei de Disciplină

Meciul dintre Sepsi OSK Sfântu Gheorghe şi FCU 1948, din etapa a 23-a a Superligii, a fost suspendat definitiv, duminică, în minutul 26, la scorul de 0-0, din cauza scandărilor suporterilor celor două echipe.

Reamintim că arbitrul Andrei Chivulete a trimis în primă fază cele două echipe la vestiare din cauza scandărilor xenofobe şi rasiste ale galeriilor celor două formaţii. După o întrerupere de zece minute, jucătorii au revenit pe teren şi jocul a fost reluat. După doar câteva zeci de secunde arbitrul a suspendat definitiv meciul, din cauza noilor scandări ale suporterilor.

O decizie în privinţa acestui meci va fi luată de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal. Astăzi, la prima şedinţă a comisiei, s-a decis amânarea pentru 8 februarie.

Între timp, reprezentanţii suporterilor şi mai marii clubului îşi împart cuvinte grele pe reţelele de socializare, ambele tabere excluzând împăcarea.

Citeşte şi: Inter Milano s-a calificat în semifinalele Cupei Italiei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS