FCU Craiova și-a luat în serios rolul de „nașă“ a Rapidului, reușind un nou succes în fața giuleștenilor, cu 2-1, chiar în Capitală. Meciul a contat pentru etapa 25 din Superligă și a fost decis de golurile marcate de Bauza și Bahassa, pentru învingători, respectiv Paul Iacob, pentru învinși.
În urma acestui rezultat, Rapidul a rămas pe locul 3, cu 45 de puncte, în timp ce FCU Craiova a urcat pe locul 7, cu 30 de puncte.
Iată declarațiile de la final:
Nicolo Napoli, antrenor FCU Craiova:
„Am făcut un meci bun. Am avut control și am meritat să câștigăm meciul. Băieții s-au descurcat bine, au stat bine în teren. Facem o treabă bună, împreună cu băieții și cu staff-ul tehnic. Meci de meci, încercăm să luăm cât mai multe puncte posibile ca să ajungem cât mai sus în clasament. Bauza și Bahassa sunt fotbaliști buni. Avem nevoie de fotbaliști buni. FCU este o echipă bună, dar avem nevoie de un atacant de careu, cu înălțime. Vreau ca băieții să joace pentru a aduna cât mai multe puncte posibile. Vom vedea la final care este situația din clasament“.
Dragoș Albu, mijlocaș FCU Craiova:
„Nu oricine câștigă în Giulești. Au un stadion foarte frumos, plin tot timpul și e plăcut să câștigi aici. Ați văzut că noi, de când a început partea a doua a sezonului, am arătat din ce în ce mai bine, de la meci la meci. Cred că merităm să jucăm în play-off, pentru că vedeți că avem calitate. E bine că am revenit și că arătăm mai bine și trebuie să o luăm pas cu pas. E foarte important ce se va întâmpla cu Sepsi. Dar ce ține de noi, încercăm să facem și să câștigăm ce ne-a mai rămas. Am meritat victoria. Dacă vom câștiga tot ce ne-a mai rămas, cred că avem o șansă să ne mai agățăm de play-off“.
Radu Negru, fundaș FCU Craiova:
„Ne mobilizăm la fel de bine la fiecare meci. Cred că ne priește faptul că și ei sunt o echipă care atacă, ies la joc, nu se închid, iar nouă ne convin astfel de adversari. Cât timp matematic este posibil (să intre în play-off), noi ne dorim. Ne gândim, de ce nu? Luăm fiecare meci în parte. Atâta timp cât facem meciuri bune cu echipe din fruntea clasamentului, de ce nu“.
Adrian Mutu, antrenor Rapid:
„A fost un meci dificil, o seară ciudată pentru noi, am primit gol în secunda 45 și asta ne-a turnat plumb în picioare. Ne-a luat minute bune să ne revenim. Am încercat să egalăm, am atacat, din păcate nu ne-a ieșit tot timpul. N-a fost seara noastră, au fost câțiva jucători care n-au fost într-o seară bună și s-a văzut. Dacă reușeam să înscriem mai devreme, cine știe care ar fi fost rezultatul“.
Paul Iacob, fundaș Rapid:
„Am încercat să revenim, am marcat, dar pur și simplu nu mă pot bucura. Nu am arătat cum trebuie. Nu am fost la nivelul meciului. Singurii care au făcut-o au fost suporterii. Am avut mereu probleme în meciurile cu ei, nu am reușit să ne impunem. Sperăm să ne luam revanșa, nu avem ce să facem. Mergem mai departe. Mai sunt multe meciuri, până la urmă trebuie să luăm fiecare partidă în parte. Obiectivul e play-off-ul. Într-adevăr, am încheiat seria victoriilor de acasă, dar e un duș foarte, foarte rece, având în vedere modul în care s-a disputat partida“.
Alexandru Albu, mijlocaș Rapid:
„Poate am fost ocoliți de șansă. Am apărut foarte mult în careul advers, am avut multe ocazii. Ei au avut acel corner în minutul 1 și, apoi, nu știu dacă au mai avut ceva în afară de golul doi. Ne-au prins descoperiți. Este o seară pe care trebuie să o uităm. Am pierdut din nou acasă, tot cu ei. Ne pare rău pentru suporteri, știu că își doreau această victorie. Este un duș rece pentru toată lumea. Mai sunt câteva meciuri, trebuie să luăm maximum de puncte și să ajungem în play-off“.
Citește și: Rapid – FCU 1-2. Craiovenii i-au nășit, din nou, pe giuleșteni