-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalFCSB – Universitatea Craiova | Puncte importante, orgolii mari

FCSB – Universitatea Craiova | Puncte importante, orgolii mari

FCSB și Universitatea Craiova se întâlnesc astăzi, de la ora 20.00, pe Arena Națională, într-un meci din cadrul etapei 26 a Superligii.

Arbitrul central al întâlnirii va fi Adrian Cojocaru (Galați). Asistenții acestuia vor fi George Neacșu (Câmpulung) și Bogdan Gheorghe (București). Al patrulea oficial a fost numit Iulian Dima (București). VAR-ul va fi asigurat de Ovidiu Hațegan (Arad) și Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe).

Observator din partea CCA va fi Augustus Constantin (Vâlcea). LPF l-a indicat supervizor pe Eduard Alexandru (Ploiești).

Un meci de care pe care

Confruntarea se anunță extrem de disputată dată fiind rivalitatea dintre cele două combatante. Punctele puse în joc sunt de asemenea foarte importante, iar un rezultat pozitiv aduce cu sine nu doar șanse crescute la podium, ci și un moral excelent, atât de important în bătăliile ce vor urma în play-off-ul care bate la „ușă“.

„Nu știu dacă va fi dificil sau simplu pentru noi, dar cu siguranță va fi un meci foarte important. Știți foarte bine rivalitatea care există între cele două formații. Încă de când m-am apucat de fotbal, din primele zile am crescut cu această rivalitate cu echipele din București. De fiecare dată era foarte important ca rezultatul să fie de partea noastră. De foarte multe ori am reușit, alteori nu am reușit ce ne-am propus. Dar duminică (astăzi – n.r.) sunt convins că băieții sunt capabili să facă un joc frumos și, bineînțeles, un rezultat important pentru noi. Mă refer la obținerea celor trei puncte, pentru că sunt foarte importante“, a explicat antrenorul Științei, Eugen Neagoe.

Vezi oferta Superbet pentru meciul cu FCSB!

„Știu că întâlnim o echipă valoroasă, cu jucători buni. Dar și noi avem fotbaliști valoroși și foarte talentați. Ei trebuie să demonstreze aceste lucruri duminică seară. În primul rând nu aș vrea să primim gol și să marcăm gol. Sigur că ne dorim să jucăm spectaculos, să marcăm cât mai multe goluri, dar în același timp, o echipă valoroasă, care poate câștiga campionatul, trebuie să aibă și o apărare foarte bună. Aici nu vorbim doar de fundași, ci de toată echipa. Sper ca noi să fim cei care ne vom bucura la sfârșitul jocului“, a completat Eugen Neagoe.

Și jucătorii Craiovei sunt dornici de victorie

Precaut în declarații, dar optimist, s-a arătat și mijlocașul Alex Cîmpanu.

Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!

„Va fi un meci dificil, cu o contracandidată. Este important să mergem optimiști la București, să facem jocul nostru și să ne întoarcem cu toate cele trei puncte. Meciul cu CFR a fost ca un declic pentru noi. A trebuit să arătăm altfel, am arătat altfel și asta este cel mai important. Cei de la FCSB au și plusuri, dar și minusuri, la fel ca și noi. Este important cât de capacitați vom fi la ora meciului. În ceea ce mă privește, sunt pe drumul cel bun, am început să am continuitate. Trebuie să muncesc bine în continuare și sper să o țin pe același drum“, a declarat Alex Cîmpanu.

Leo Strizu: „Craiova ne obligă să avem un respect deosebit“

De partea cealaltă a baricadei, antrenorul principal al echipei FCSB, Leo Strizu, a vorbit laudativ la adresa Craiovei, dar a punctat că doar victoria contează pentru gruparea bucureșteană.

Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!

„Istoria orașului Craiova legată de fotbal ne obligă să avem un respect deosebit. Atât pentru performanțele pe care le-a avut, cât și pentru legendele lor. Revenind la echipa lui Neagoe, încă are nevoie de liniște și trebuie să atingă o concentrare bună. Ei vin după un rezultat bun, ceea ce le dă încredere, dar pe noi ne interesează să continuăm acest drum frumos și să ne atingem obiectivul. Vrem să etalăm același joc sigur, concret și la final să obținem cele trei puncte. Ne așteptăm să aducem foarte mulți fani la acest meci, în urma rezultatelor bune și a jocurilor bune din ultimele etape“, a punctat Leo Strizu.

Adrian Șut: „Avem încredere că o să câștigăm“

Din rândul jucătorilor FCSB-ului, Adrian Șut știe că echipa sa nu trebuie să lase garda jos în fața unei echipe precum Universitatea Craiova.

Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!

„Este o partidă dificilă, cu o echipă foarte bună și avem nevoie de suporteri. Noi am pregătit foarte bine meciul în această săptămână și suntem cu gândul doar la victorie. Avem încredere că o să câștigăm și că o să facem suporterii fericiți. La fiecare partidă sunt emoții, dar acum este o încărcătură mai mare, pentru că întâlnim o echipă care este lângă noi în clasament. Încercăm să câștigăm, ca să ne apropiem de primele două locuri. Este un meci în care poți să și pierzi ușor, dar să și câștigi ușor. E o echipă cu calitate. Și ei pot să facă un meci foarte bun și noi să prindem o zi mai proastă, dar eu cred că o să fie meciul nostru“, a declarat Adrian Șut.

Statistica, de partea FCSB-ului:

Din 2014, de la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă, cele două echipe s-au mai întâlnit de 29 de ori în principala competiţie internă. De 20 de ori s-au impus bucureştenii, de șase ori au câştigat oltenii, iar alte trei partide s-au terminat la egalitate.

Cea mai recentă dispută directă din Superliga României a avut loc pe 18 septembrie 2022 și a fost câștigată de Universitatea Craiova cu 2-1. Golurile au fost marcate de Bogdan Mitrea, Răzvan Oaidă – autogol, pentru craioveni, respectiv Andrea Compagno, pentru FCSB.

Mediile de vârstă: FCSB – 24 ani şi 6 luni; Universitatea Craiova – 25 de ani şi 9 luni.

Citește și: FCSB – „U“ Craiova | Emil Săndoi așteaptă un meci spectaculos

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS