-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalEdward Iordănescu: „Nu mai există toleranţă pentru nimeni!“

Edward Iordănescu: „Nu mai există toleranţă pentru nimeni!“

Selecţionerul României, Edward Iordănescu, a declarat că în această campanie de calificare la EURO 2024 nu vor exista jumătăţi de măsură şi nici toleranţă pentru jucători. El a precizat că această campanie e „totul sau nimic pentru echipa naţională“.

„Începem cu multă energie, cu entuziasm, cu încredere şi cu speranţa că vom reuşi să depăşim această secetă de performanţă şi să ducem din nou echipa naţională la Campionatul European. E posibil ca acum să fi lăsat un nume sau altul. E posibil ca un jucător talentat, cu potenţial de creştere, să fi rămas pe dinafară. Dar campania de calificare e lungă şi avem nevoie ca toţi să rămână concentraţi şi atunci când vor fi apelaţi să vină cu putere la echipa naţională.

Toţi trebuie să înţeleagă un lucru: a trecut perioada în care ne permiteam să ne alintăm, să ne răsfăţăm, să venim cu jumătăţi de măsură, să ne gândim că merge şi cu puţin efort sau cu puţină muncă. A trecut! Acum e perioada în care eu sun adunarea, în care trebuie să dăm tot ce avem mai bun. Acum nu mai există 99%, există doar 100%. Eu nu mai am timp să mângâi pe nimeni. Nu mai pot să mai am răbdare cu nimeni. Cine vine trebuie să dea totul! Nu mai există toleranţă pentru nimeni. Există totul sau nimic pentru echipa naţională“, a spus selecţionerul.

„Focusul trebuie să fie total pentru primul joc“

Edward Iordănescu a menţionat că nu se gândeşte deocamdată la 6 puncte în primele două partide. Este foarte concentrat doar la meciul de debut cu Andorra, care în opinia sa se anunţă unul dificil.

„Nu putem să vorbim de un start al campaniei cu 6 puncte, ci de un start cu 3 puncte în Andorra. După care să venim la Bucureşti să pregătim foarte bine jocul cu Belarus. Pentru că fără 3 puncte în Andorra nu mai putem obţine 6 puncte. Aşa că focusul trebuie să fie total pentru primul joc. Lumea încă se gândeşte că în Andorra vom avea un joc total la îndemâna noastră, dar nu va fi aşa.

Va trebui să muncim în fiecare moment al jocului. Am convingerea că suporterii noştri vor fi alături de noi şi în Andorra, aşa cum au fost pe toate stadioanele Europei. Iar eu am convingerea că dacă vom aduce trei puncte din Andorra, Arena Naţională va fi plină cu Belarus, un meci capital în economia finală a clasamentului. Dar să o luăm pas cu pas: Andorra – 3 puncte! De asta avem nevoie“, a explicat el.

„Ne lipsesc anumiţi jucători“

Criticat din toate părţile pentru selecţia făcută, Edward Iordănescu a afirmat că îi lipsesc jucători importanţi din lot. A subliniat că „această campanie trebuie să fie una de calificare şi nu una de scuze“.

„Sunt mulţumit de lot, am încredere în jucători, în valoarea şi potenţialul lor. Sigur, total mulţumit un selecţioner nu va fi niciodată. Ne lipsesc anumiţi jucători. Mă gândesc în mod special la cei cu probleme speciale: adică la Chiricheş, la Ianis Hagi, la Mihăilă, la Nicuşor Bancu… Dar mă gândesc şi la jucătorii care traversează anumite probleme la club, iar exemplul este Drăguş. Pe el îl consideram un jucător câştigat pentru echipa naţională. Dar are doar 10 minute în ultimele patru jocuri, o lună şi ceva.

Deci sunt jucători care ne lipsesc, dar această campanie trebuie să fie una de calificare şi nu una de scuze. Trebuie să mergem înainte! Eu am încredere în acest grup şi sunt sigur că pe parcursul campaniei vom avea şi alte probleme. Dar trebuie să le depăşim pe toate şi să mergem la EURO“, a precizat Iordănescu.

„Nu este o problemă că nu avem jucători cu experienţă. Avem suficienţi în jurul cărora putem să strângem acest grup şi mă gândesc la Nicolae Stanciu, la Răzvan Marin, la Burcă şi la alte nume. Pentru mine provocarea mea cea mai mare este să fac jucătorii să creadă în ei aşa cum eu cred în ei. Dacă vor crede atunci vom avea tot ce ne trebuie ca să obţinem calificarea“, a adăugat el.

„Ne vom bate cu fiecare adversar“

România are capacitatea de a depăşi orice problemă în această campanie de calificare, este de părere Edward Iordănescu.

„Clasamentul grupei trebuie să arate la final obligatoriu cu România în primele două locuri. Acolo trebuie să fim pentru că ele duc la European. E obiectivul nostru. Sigur, este o Elveţie care pe hârtie e favorită, are atuurile ei. Apoi Israel şi Kosovo, după toate analizele făcute. Vă garantez că sunt echipe care au foarte multe atuuri pentru a spera la o calificare. Ne vom bate cu fiecare adversar. Fiecare dintre ei ne poate crea probleme, dar şi noi avem capacitatea de a depăşi orice problemă când suntem uniţi şi determinaţi, când dăm totul pe teren“, a mai spus selecţionerul.

Preliminarii CE 2024

România îşi începe parcursul în Grupa I a preliminariilor Campionatul European din 2024, găzduit de Germania, cu o partidă în deplasare cu Andorra. Aceasta este programată sâmbătă, 25 martie, de la ora ora 21.45, pe „Estadi Nacional“ din Andorra. Ulterior, în 28 martie, de la ora 21.45, prima reprezentativă întâlneşte Belarus. Cel de-al doilea său meci al grupei se va disputa pe Arena Naţională.

Prima reprezentativă a României a fost repartizată în Grupa I a preliminariilor Campionatului European din 2024, alături de Elveţia, Israel, Kosovo, Belarus şi Andorra. Se califică primele 2 clasate în fiecare din cele 10 grupe preliminare, urmând ca ultimele 3 locuri să fie decise în martie 2024, în urma play-off-ului Ligii Naţiunilor.

Citeşte şi: Iordănescu a făcut selecția pentru jocurile cu Andorra și Belarus. Vezi lista!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS