7.3 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalFarul – „U“ Craiova 3-2 | Greșelile individuale ne-au privat de un rezultat pozitiv

Farul – „U“ Craiova 3-2 | Greșelile individuale ne-au privat de un rezultat pozitiv

Universitatea Craiova a pierdut, scor 2-3, partida susținută sâmbătă seară, la Ovidiu, în fața liderului Farul Constanța, din cadrul etapei a 3-a din play-off-ul Superligii. A fost un joc în care evoluția alb-albaștrilor a fost oscilantă și în care defensiva a scârțâit în mai multe rânduri.

Koljic a aprins speranța

Alb-albaștrii au început bine partida și au reușit să deschidă scorul prin Elvir Koljic (’9, 0-1). A fost o centrare excelentă a lui Crețu, de pe stânga, pentru „Dragon“, care a preluat pe piept și apoi a șutat puternic, fără speranțe pentru Aioani.

A urmat o intervenție excelentă a lui Silva în fața lui Alibec (’12) și o nouă șansă de gol pentru Universitatea. Baiaram a centrare de la colțul terenului pentru Koljic, care a reluat cu capul pe lângă poartă (’13).

„Marinarii“ au continuat să atace, Nedelcu a șutat peste poartă dintr-o poziție bună (’15), apoi Luis Munteanu a „ciupit“ o minge de lângă Vlădoiu și a restabilit egalitatea (’17, 1-1).

Farul putea prelua conducerea dintr-un penalti, dictat ușor, după o intrare a lui Ndong asupra lui Mazilu. Din fericire, șutul lui Denis Alibec de la punctul cu var a fost apărat de Laurențiu Popescu (’38), care a mai avut o intervenție salvatoare până la pauză. De notat și un șut puternic al lui Crețu, de la 18 metri (’42).

Ndong și Vlădoiu, verigile slabe din jocul Științei

La reluare, Craiova a redus la tăcere tribunele în debut, când Crețu i-a pasat lui Cîmpanu, acesta a combinat cu Koljic, mingea i-a revenit și a șutat imparabil de la 15 metri (’48, 1-2).

Oltenii nu s-au bucurat prea mult de avantaj, pentru că Ndong a comis o nouă eroare. I-a pus pe dobrogeni pe contraatac, mingea a ajuns la Alibec, apoi la Grameni, care a șutat la colțul din dreapta al porții (’54, 2-2).

Farul a beneficiat de un nou penalti, după ce arbitrul Cojocaru a indicat fault la o intrare a lui Vlădoiu asupra lui Sali. Larie și-a asumat executarea penaltiului și l-a învins fără emoții pe „Popică“ (’82, 3-2).

Craiovenii au căutat cu disperare golul 3, dar Aioani și colegii său s-au opus, astfel că punctele au rămas la Ovidiu.

Farul Constanța:

Aioani – Boli (’78, D. Sîrbu), Larie, Kiki, Borza (’65, Marins) – Artean, Nedelcu, Grameni (’78, Casap) – Alibec, L. Munteanu (’78, Sali), Mazilu (’66, Mateus). Antrenor: Gică Hagi.

„U“ Craiova:

L. Popescu – Vlădoiu, Zajkov, Silva, Ndong – Crețu, Mateiu, Căpățînă (’46, Roguljic) – Baiaram (’46, Cîmpanu), Koljic (’62, Markovic), Ivan (’80, Rivaldinho). Antrenor: Eugen Neagoe.

Cartonașe galbene: Boli ’78, Sîrbu ’78, Artean.
A arbitrat: Adrian Cojocaru.

În etapa viitoare, Universitatea Craiova va juca în Bănie împotriva Rapidului (16 aprilie, ora 21.00), iar Farul va evolua pe terenul FCSB-ului (17 aprilie, ora 20.30).

Superliga, play-off, etapa 3:

Sâmbătă, 8 aprilie: Farul Constanţa – „U“ Craiova 3-2.
Duminică, 9 aprilie – ora 21.00: CFR Cluj – FCSB.
Luni, 10 aprilie – ora 20.30: Sepsi – Rapid.

Clasament: 1. Farul 39 puncte (golaveraj 6-4), 2. CFR Cluj 34 (3-3), 3. FCSB 33 (3-2), 4. „U“ Craiova 29 (4-5), 5. Rapid 28 (3-3), 6. Sepsi 21 (2-4).

Superliga, play-out, etapa 3:

Sâmbătă, 8 aprilie: FC Voluntari – UTA Arad 1-1, U Cluj – FCU 1-3.
Duminică, 9 aprilie – ora 13.00: Chindia Târgoviște – AFC Hermannstadt, ora 15.30: FC Botoșani – FC Argeş.
Luni, 10 aprilie – ora 17.30: Petrolul – CS Mioveni.

Clasament: 7. FCU 26 (6-2), 8. Petrolul 24 (2-0), 9. Voluntari 22 (4-2), 10. Botoşani 20 (2-1), 11. U Cluj 20 (3-5), 12. Chindia 19 (1-1), 13. Hermannstadt 18 (2-2), 14. UTA 18 (3-2), 15. Argeş 14 (0-4), 16. Mioveni 11 (0-4).

Citește și: U Cluj – FCU 1-3 | Trupa lui Napoli a surclasat din nou „șepcile roșii“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS