2.6 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalNapoli nu exclude plecarea. Măldărășanu, consolat cu jocul bun

Napoli nu exclude plecarea. Măldărășanu, consolat cu jocul bun

FCU Craiova a remizat, 0-0, cu Hermannstadt, la Sibiu, iar antrenorul oltenilor, Nicolo Napoli nu a fost prea mulțumit de tot ce s-a întâmplat. El a admis că este posibil să-și încheie colaborarea cu familia Mititelu.

„Nu sunt mulțumit. Așteptam mai mult de la echipa mea, dar nu am făcut un meci bun. În final, am câștigat un punct. Gurău e în spital, cred că are o coastă ruptă. A plecat direct la spital. Nu am jucat bine, nu am închis spațiile cum ar fi trebuit, dar mergem acasă cu un punct. Fotbalistic, eu încerc să ajut echipa. Sunt liniștit, nu am presiune, nu am nimic. Nu știu, vedem ce se întâmplă la finalul campionatului. Nu e problemă, eu pot pleca la altă echipă, nu asta e problema. Asta e viața de antrenor, pot să mă duc în altă parte sau pot să plec acasă“, a declarat Nicolo Napoli, la Digi Sport

Marius Măldărășanu: „Încă nu am scăpat, matematic, nici de baraj

De partea cealaltă, tehnicianul sibienilor, Marius Măldărășanu, nu a scăpat de emoțiile retrogradării.

„Un punct e mai bun decât nimic. Urmărim celelalte meciuri, încă nu am scăpat, matematic, nici de baraj. Mai sunt două meciuri. Meritam mai mult în seara asta, a fost un joc foarte bun și din punct de vedere tactic, băieții au făcut un efort foarte bun. Ei au echipă foarte bună, ca jucători luați individual.

Pot pune probleme în orice fază și nu au avut decât o singură situație, în prima repriză. În rest, am stat foarte bine, a trebuit să și jucăm, am făcut-o, am avut ocazii, situații bune, presiune pe final și băieții au arătat că vor să câștige, dar a lipsit golul. Însă mă bucur că am simțit și publicul. În momentul când unii jucători erau obosiți, i-au împins de la spate. Trebuie să fim uniți până la capăt și vom reuși“, a spus Măldărășanu.

„Sunt mândru de ei“

„Băieții au fost admirabili, sezonul a fost extraordinar, cu urcușuri, cu coborâșuri. Asta le-am și spus înainte de meci, pentru că sezonul a fost foarte greu. Am fost căzuți în clasament, am fost și pe loc de baraj, am revenit. Dar ei nu sunt roboți, nu putem câștiga toate meciurile. Până la urmă, suntem echipă nou-promovată, în acel prim an, de după promovare, care e foarte greu, dar este o realitate, chiar dacă poate este un clișeu.

Eu sunt mândru de ei. Tot timpul i-am încurajat și sunt alături de ei. La cum am gestionat acest grup, rezultatele spun că am făcut-o bine. Eu pun accent mult pe încredere, pentru că aveau nevoie. Este foarte greu, încă ne mai trebuie puncte, dar totuși suntem binișor, pentru că și ele au meciuri grele, se joacă în continuare. Păcat că ne-a lipsit golul“, a explicat Măldărășanu.

Citește și: AFC Hermannstadt – FCU Craiova 0-0 | Risipă mare de efort, puncte împărțite

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS