0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalRapid – „U“ Craiova | Alb-albaștrii vor să amuțească Giuleștiul

Rapid – „U“ Craiova | Alb-albaștrii vor să amuțească Giuleștiul

Universitatea Craiova o întâlnește luni, de la ora 20.30, pe stadionul „Giulești“, pe Rapid, într-o partidă care „închide“ etapa a 9-a din play-off-ul Superligii.

Vezi oferta Superbet pentru meciul cu Rapid!

Disputa se anunță extrem de încinsă ținând cont de modul cum s-au desfășurat precedentele dueluri. Apoi intră în discuție și orgoliile dintre cele două combatante, dar mai ales importanța punctelor. Am lăsat la final miza jocului, deși în momentul de față este extrem mai importantă. Cu o victorie, alb-albaștrii își asigură locul 4 și pot spera să încheie sezonul pe podium. Un egal e bun că ține Rapidul la distanță, iar Știința va juca ultimul meci acasă, împotriva lui Sepsi, mult mai dificilă fiind întâlnirea giuleștenilor din deplasare contra FCSB-ului.

Eugen Neagoe: „Suntem pregătiți“

Antrenorul formației Universitatea Craiova, Eugen Neagoe, se aşteaptă la o partidă spectaculoasă, cu multe goluri în Giulești și, bineînțeles, speră ca punctele să ajungă în contul grupării din Bănie.

„Întotdeauna partidele cu Rapid au fost spectaculoase, s-au marcat goluri. Şi în ultima partidă s-au marcat patru goluri, a fost partidă frumoasă, cu multe faze de poartă. Rapid are o altă faţă la jocurile de acasă, dar noi suntem pregătiţi. Cele două partide care au mai rămas sunt partide pentru Europa.

Intră în SuperSocial, singura rețea socială dedicată pariorilor din România, și găsește-ți inspirația!

Şi Rapid, şi CFR îşi doresc să ajungă acolo şi suntem în luptă directă. Orice este posibil în acest moment. La egalitate de puncte cu CFR am fi avantajaţi noi, dar în acest moment mă gândesc doar la meciul de luni seară. Nu va fi uşor, dar vom face tot ce depinde de noi pentru a câştiga acest meci. Rapid a avut întotdeauna suporteri mulţi, e o echipă iubită şi admirată. Cu siguranţă va fi spectacol şi în tribune, pentru că vor fi şi suporterii noştri acolo. Chiar dacă vor fi mai puţini, se vor auzi la fel de bine“, a spus tehnicianul Științei.

„Geană“ a comentat şi zvonurile conform cărora antrenorul Rapidului, Adrian Mutu, ar fi primit o ofertă de a deveni selecţionerul Nigeriei: „M-aş bucura să ajungă Adi Mutu la naţionala Nigeriei. Ar fi un salt în cariera lui“.

„Meritam să fim mai sus“

Eugen Neagoe a punctat că formaţia sa ar fi meritat să se lupte pentru câştigarea titlului de campioană în acest sezon și că o participare în Conference League ar fi necesară.

„Din păcate nu suntem acolo unde ne-am dori cu toţii. Cred că meritam să fim mai sus în clasament după tot ce am arătat în acest play-off. Chiar am avut o discuţie cu jucătorii despre erorile pe care le-am făcut în aceste partide din play-off. Am primit golurile nepermis de uşor. Am prestat un fotbal frumos, spectaculos, şi ne-am creat ocazii de marca la fiecare partidă. Dar până la urmă punctele sunt cele mai importante, chiar dacă jocul nu a fost unul rău.

Verifică aici cotele Superbet pentru meciurile din SuperLiga!

Cred că merităm să fim echipa care se bate în acest moment la campionat. Acum ne batem pentru un loc în Conference League. Ne dorim acest lucru, suporterii vor fi alături de noi, ne vor încuraja şi merită felicitări pentru modul în care ne-au susţinut. Ne dorim să ajungem în Europa pentru că merităm după ceea ce s a întâmplat în această primăvară. Ar fi păcat ca o echipă susţinută de un asemenea public să nu ajungă în Europa“, a declarat Neagoe.

„Sunt multe lucruri de pus la punct pentru sezonul următor“

Antrenorul a subliniat ideea că rămâne la Universitatea Craiova și că vrea să creeze o echipă de titlu.

„Sincer nu mă interesează cine câştigă campionatul în România (anul acesta – n.r.), dacă noi nu am reuşit să câştigăm. A fost o dezamăgire. Și eu am fost dezamăgit de ultimele rezultate, dar nu avem ce face. Sper să fim mai concentraţi şi să nu mai facem aceleaşi greşeli care ne-au costat multe puncte. Sunt multe lucruri de pus la punct pentru sezonul următor. Nu suntem perfecţi.

Descoperă cea mai bună ofertă de pariuri la Superbet!

Sunt multe lucruri de făcut pentru ca Universitatea Craiova să ajung acolo unde ne dorim să ajungă, să se bată pentru campionat şi să câştige. Eu am semnat contract până în 2024 şi are o clauză. Dacă vom reuşi să câştigăm campionatul, se prelungeşte până în 2026. Dacă nu reuşim anul următor, nu ştiu dacă se va prelungi. Nu trebuie să semnez niciun contract în acest moment“, a completat tehnicianul.

Laurențiu Popescu: „Șicanele lor nu contează“

Din rândul jucătorilor de la Universitatea Craiova a vorbit Laurențiu Popescu. Portarul originar din Filiași se bucură că a reușit să devină titular, speră într-un succes cu Rapid, dar și într-o participare în Conference League.

„O să fie o partidă foarte grea, pentru că Rapid joacă foarte bine acasă. Noi pregătim meciul foarte bine și mergem la victorie, pentru că avem nevoie de cele trei puncte. Eu mă concentrez doar pe meci, șicanele lor nu contează. M-aș bucura enorm să jucăm din nou în cupele europene și să fiu titular. Sper să nu mai facem greșeli în cele două meciuri rămase și să ne îndeplinim obiectivul. A fost cel mai frumos play-off și nu mă interesează cine va câștiga titlul, nu am o favorită“, a spus „Popică“.

„Am așteptat, acum mi-a venit rândul și am profitat. Nu m-am așeptat să devin titular când am revenit de la FC Brașov. Eram a patra soluție, pentru că mai era și Denis Rusu. Am crezut în șansa mea și am muncit. Concurența este bună. Dacă o să mai vină un portar o să ne luptăm și cine este mai în formă o să apere“, a completat Laurențiu Popescu.

Superliga, play-off, etapa 9:

Sâmbătă, 20 mai – ora 20.30: Sepsi Sf. Gheorghe – CFR Cluj.
Duminică, 21 mai – ora 21.00: Farul Constanţa – FCSB.
Luni, 22 mai – ora 20.30: Rapid – „U“ Craiova.

Clasament: 1. Farul 47 puncte (golaveraj 17-10), 2. FCSB 46 (12-7), 3. CFR Cluj 39 (8-11), 4. „U“ Craiova 37 (12-11), 5. Rapid 35 (10-16), 6. Sepsi 26 (8-12).

Superliga, play-out, etapa 9 (ultima):

Vineri, 19 mai: AFC Hermannstadt – U Cluj 1-2, Chindia Târgoviște – FC Voluntari 2-2, FC Argeş – Petrolul Ploieşti 3-0, UTA Arad – FCU Craiova 1-1.
Sâmbătă, 20 mai: FC Botoșani – CS Mioveni 5-1.

Clasament: 1. FCU 36 (13-7), 2. Voluntari 34 (17-11), 3. Petrolul 34 (9-9), 4. U Cluj 33 (12-9), 5. Botoşani 31 (10-5), 6. Hermannstadt 31 (10-7), 7. UTA 26 (10-9), 8. Argeş 24 (10-11), 9. Chindia 23 (7-12), 10. Mioveni 11 (1-19).

Formațiile CS Mioveni și Chindia Târgoviște au retrogradat în Liga 2. Echipele UTA și FC Argeș vor susține barajul de salvare.
Grupările FCU Craiova și FC Voluntari vor susține barajul pentru calificarea în Conference League. Primul meci va avea loc în Bănie.

Citește și: UTA – FCU 1-1 | Liniște și pace la Arad

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS