-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalSuperliga | UTA l-a pus pe liber şi pe Hoxhallari

Superliga | UTA l-a pus pe liber şi pe Hoxhallari

UTA Arad a anunţat astăzi, pe pagina oficială de Facebook, o nouă despărţire, a 15-a! Ultimul jucător pus pe liber după analiza lui Mircea Rednic este fundaşul albanez Erion Hoxhallari.

„În sezonul precedent, fotbalistul de 27 de ani a bifat 26 de meciuri în Superligă, 6 în Cupa României, dar şi ambele jocuri ale manşei de menţinere/promovare în prima ligă. A reuşit să marcheze o dată în Superligă, în victoria cu CS Mioveni, 2-0. A înscris un gol şi în Cupa României, tot cu CS Mioveni, într-un succes cu 3-0. Îi mulțumim pentru perioada petrecută la Arad și îi urăm multă baftă în viitor!“, se arată într-un comunicat.

UTA s-a despărţit în această vară de 15 jucători, după cum urmează:
-portari: Dragoş Balauru, Haralambie Mociu;
-fundaşi: Romario Benzar, Mihai Dobrescu, Erico da Silva, Marko Vukcevic, Erion Hoxhallari;
-mijlocaşi: Bautista Cascini, Idriz Batha, Roger Junio, Desley Ubbink, Paul Anton, Salvatore Marrone, Willie Barbosa;
-atacant: Philip Otele.

Echipa antrenată de Mircea Rednic a efectuat doar patru transferuri până acum: Godberg Barry Cooper (atacant, Chindia Târgovişte), Cătălin Carp (fundaş, FC Ufa), Denis Dumitraşcu (mijlocaş, Chindia Târgovişte) şi Marko Roganovic (fundaş, KF Laci).

Citeşte şi: LaLiga | FC Barcelona a obţinut semnătura lui Ilkay Gundogan

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS