4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalSuperliga | S-a stabilit noul antrenor al Rapidului

Superliga | S-a stabilit noul antrenor al Rapidului

FC Rapid a ajuns la un acord de principiu cu Cristiano Bergodi pentru postul de antrenor principal, devenit vacant după plecarea lui Adrian Mutu. „Briliantul“ a decis să preia conducerea tehnică a formaţiei Neftci Baku, din Azerbaidjan.

Italianul de 58 de ani este aşteptat luni pentru a semna contractul cu giuleștenii. Bergodi a mai condus Rapidul în 2015, dar şi în sezonul 2007/2008. Atunci, clubul alb-vișiniu a câştigat ultimul trofeu important, Supercupa României, după o finală cu Dinamo.

„Dragi rapidişti, sigur, este extrem de deranjant să fii pus în situaţia de a schimba antrenorul cu o săptămână înainte de începerea campionatului. Din fericire, rezolvarea ideală este la îndemână. Domnul Cristiano Bergodi este disponibil şi mi-a transmis că este onorat să redevină antrenorul Rapidului. Ne-a plăcut tuturor celor din club stilul ofensiv jucat de echipele antrenate de dânsul. Şi nu numai! I-am apreciat atitudinea echilibrată, dar şi discursul elegant şi competent. Este un sentiment de încredere şi seriozitate pe care îl transmite, sentiment de care o echipă are mare nevoie. Mâine, îl aşteptăm pe domnul Bergodi să parafeze contractul cu Rapid şi să îi dăm drumul la treabă“, a declarat acţionarul majoritar al Rapidului, Dan Şucu.

În carieră, Cristiano Bergodi a mai antrenat formaţii ca CFR Cluj, Modena, Pescara, Brescia, Sassuolo, FCSB, Universitatea Craiova sau Sepsi. Cu aceasta din urmă a reuşit să obţină trei trofee în ultimele două sezoane: două Cupe ale României şi o Supercupă a României.

Cristiano Bergodi ar putea debuta oficial pe banca Rapidului vineri 14 iulie, chiar împotriva fostei sale echipei, Sepsi, în prima etapă a noului sezon din Superliga României.

Citește și: Liviu Ciobotariu: „Am câştigat primul meu trofeu în cariera de antrenor“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS