0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisIanis Hagi: „A fost o noapte specială, suntem cu un pas în față“

Ianis Hagi: „A fost o noapte specială, suntem cu un pas în față“

Ianis Hagi, a declarat, marţi, după victoria cu 2-0 în partida cu Kosovo, din preliminariile EURO 2024, că prima reprezentativă a avut situaţia sub control din primul până în ultimul minut.

„Într-adevăr a fost o noapte specială… dar cred că am avut situaţia sub control din primul până în ultimul minut. Şi cred că s-a văzut pe teren asta. Mă aşteptam să înscriem, desigur. Acum fotbalul, cu prelungiri cu tot, se joacă 100 şi ceva de minute. După ce ei au primit acel cartonaş roşu am spus că trebuie să avem răbdare, pentru că golul poate să vină şi în minutul 90. Important era să pasăm rapid şi să punem presiune pe ei pentru că golul va veni. Şi până la urmă au venit două goluri.

Suntem cu un pas în faţă după aceste meciuri, nu am bătut pasul pe loc, ceea ce e important. Dar nu este jucată calificarea. Suntem încă acolo, Israel a câştigat am înţeles… Acum trebuie să luăm noi maximum de puncte în partidele din octombrie şi vedem ce va fi”, a spus Hagi.

Mihăilă: „Trei puncte foarte importante“

De asemenea, Valentin Mihăilă, marcatorul golului doi al naționalei în disputa de marți, a punctat faptul că aceste 3 puncte vor conta mult în economia grupei.

„Au fost acele momente de la începutul meciului care nu mi-au plăcut (n.r. – incidentele provocate de suporteri), dar e bine că nu ne-am ieşit din ritm. Am intrat apoi la fel de motivaţi şi în final am adus cele trei puncte foarte importante. Eu de fiecare dată când intru încerc să îmi fac meseria. Mă bucur că am reuşit să marchez şi să închid jocul. Aceste trei puncte sunt foarte importante şi vor conta mult în economia grupei. În plus, după părerea mea, cei de la Kosovo nu mai au şanse, au rămas 3 echipe acum.

Suntem pe locul 2 şi depindem numai de noi ca să ne calificăm la EURO. Acum urmează o dublă în care trebuie să luăm şase puncte. Dar mai este de jucat, nu vreau să dau procente, dar depinde doar de noi“, a adăugat și Mihăilă.

Citește și: Iordănescu: „Sunt pregătit să jucăm și, după ultima etapă, să mergem la EURO!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS