0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal"U" Craiova – FC Botoșani 5-1 | Alb-albaştrii au „găsit“ golurile, nu şi liniştea

„U” Craiova – FC Botoșani 5-1 | Alb-albaştrii au „găsit“ golurile, nu şi liniştea

Universitatea Craiova s-a impus categoric, scor 5-1, în partida susținuă duminică, pe stadionul „Ion Oblemenco“, în fața echipei FC Botoșani. Disputa a contat pentru etapa a 11-a din Superligă.

Prima repriză, controlată de olteni

Alb-albaştrii s-au masat în jumătatea moldovenilor imediat după fluierul de start.
Prima mare ocazie s-a consumat în minutul 6, când Danciu şi Creţu au avut toată poarta în faţă, dar prmul a şutat în blocaj, iar cel de-al doilea a nimerit un adversar de la 8 metri.

Ştiinţa a deschis scorul în minutul 11, când Mitriţă l-a găsit în careu pe Danciu, care, nemarcat, a pus latul imparabil, de la trei metri (’11, 1-0).

Forcingul craiovenilor a continuat prin Andrei Ivan, care a avut două încercări de a-l surprinde pe Ducan (’14, ’15).

Prima fază notabilă la poarta lui Popescu s-a petrecut în minutul 23, când o centrare de pe stânga a trecut pe lângă Şeroni şi N’Goma.

Ştiinţa şi-a majorat avantajul prin Alex Creţu, care l-a învins pe Ducan cu o reluare de la 7 metri (’36, 2-0).

Moldovenii au redus din diferenţă prin Florescu, fost jucător al Craiovei, după un assist al lui Pinson (’40, 2-1).

Prima repriză s-a încheiat cu o altă ocazie uriaşă irosită de Creţu, care a intrat în colimatorul suporterilor după ce la gol le-a făcut semn că le-a închis gura (’45+2).

Suporterii au luat atitudine

Dacă în prima parte a jocului am avut parte de contre între suporterii de la Peluza Nord şi unii jucători, la pauză şi în repriza secundă au apărut mesaje şi la adresa conducătorului Mihai Rotaru. Pe un banner scria: „Instituţia antrenorului, desfiinţată de un patron atotştiutor”, iar pe un altul – „Ştiinţa nu e all inclusive”. Undeva, în înaltul peluzei trona un „RUŞINE!”. Nici antrenorul Corneliu Papură nu a trecut „neobservat”: „Lăsată de izbelişte, papura distruge platele tinere!”. Spre final, PN a mai afişat un banner: „Mai aveţi multe de arătat până când respectul pierdut va fi recâştigat”.

Cât despre fotbal, jocul Universităţii Craiova s-a înrăutăţit.

Prima fază de poartă le-a aparţinut oaspeţilor, N’Goma şutând puţin peste poarta lui Popică (’49).
Replica nu s-a lăsat lăsat aşteptată, Lyes Houri ratând singur cu Ducan (’51). Au urmat minute bune de un fotbal de slabă calitate, „somnolent”.

Liniştea din teren a fost stricată de Jovan Markovic, care, servit de Bancu, a reuşit să trimită în plasă de la doar câţiva metri (’70, 3-1).

Simţind că se poate mai mult, Ante Rogulic a încercat şi el un şut de la distanţă, dar Ducan a reuşit să respingă în doi timpi 73.

Spiritele s-au încins din nou în minutul 85, când Baiaram şi Mitriţă, scăpaţi singuri cu portarul, nu au reuşit să marcheze. Am mai notat un şut puternic al lui Markovic (’86) şi unul al lui Roguljic (’87).

A venit şi golul patru al Ştiinţei. Ante Roguljic, care a trimis elegant, pe lângă portar, la colţul din dreapta (’89, 4-1).

Rezultatul final a fost stabilit de Alex Mitriţă, cu o reluare din faţa porţii, victoria răcorind o parte dintre fanii aflaţi pe stadion (’90+1, 5-1).

Universitatea Craiova:

L. Popescu – Căpățînă (’46, Ndong), Screciu, R. Silva, Bancu – Crețu, Mateiu (’58, Kurtic), Houri (’69, Roguljic) – Danciu (’64, Baiaram), Ivan (’46, Markovic), Mitriță.
Director tehnic: Corneliu Papură. Antrenor: Dragoș Bon.

FC Botoșani:

Ducan – Benzar (’46, Friday), Kupa, Șeroni, Creț (’76, Dragomir) – Casap (’46, Mouaddib), Dican, Florescu – N’Goma (’67, Zabou), Ilicic (’77, Petro), Pinson.
Antrenor: Dan Alexa.

Cartonașe galbene: Căpăţînă ’29, Danciu ’48 / Casap ’18, Dican ’22, N’Goma ’31.
Au arbitrat: Rareș Vidican – Ciprian Danșa, Mircea Orbuleț; Iuliana Demetrescu.
VAR: Sorin Costreie, Cătălin Buși.
Observatori: Cristina Babadac (CCA), Ștefan Popa (LPF).

În etapa viitoare, Universitatea Craiova va evolua în Ilfov, împotriva echipei FC Voluntari (7 octombrie, ora 18.45). La rândul său, FC Botoșani va primi replica FCSB-ului (7 octombrie, ora 21.30).

Superliga, etapa 11:

Vineri, 29 septembrie: Oţelul Galaţi – Dinamo 1-0.
Sâmbătă, 30 septembrie – ora 14.30: UTA Arad – FC Voluntari, Farul Constanţa – Sepsi 2-1.
Duminică, 1 octombrieUniversitatea Craiova – FC Botoşani 5-1, ora 18.00: Hermannstadt – Rapid, ora 21.00: CFR Cluj – FCU.
Luni, 2 octombrie – ora 18.00: Poli Iaşi – Petrolul, ora 21.00: FCSB – U Cluj.

Clasament: 1. FCSB 25 puncte (golaveraj 22-9), 2. Universitatea Craiova 21 (19-10), 3. CFR Cluj 19 (19-11), 4. Rapid 18 (21-11), 5. Farul 15 (15-16), 6. Hermannstadt 14 (15-12), 7. Petrolul 14 (14-13), 8. Oţelul 14 (10-9), 9. Sepsi 12 (11-11), 10. FCU 12 (19-20), 11. U Cluj 11 (14-18), 12. Iaşi 10 (11-15), 13. Voluntari 10 (15-23), 14. UTA 8 (8-14), 15. Dinamo 8 (7-19), 16. Botoşani 6 (11-20).

Citește și: Supercupa / Arcada, mai bună de această dată! SCMU Craiova s-a înclinat în fața campioanei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS